IMAGINI DE COLECŢIE cu Iaşul anilor ’50 – ‘60
Mai țineți minte, cei de 35 – 40 de ani acum sau peste, programul de Revelion de dinainte de 1989? Ăla urmat a doua zi…
Mai țineți minte, cei de 35 – 40 de ani acum sau peste, programul de Revelion de dinainte de 1989? Ăla urmat a doua zi…
Ați auzit de efectul Coriolis, nu? Pe scurt, într-o traducere liberă din argoul lemnos al fizicienilor, rotația Pământului de la vest spre est determină o…
Prima dată am spus că vânzătorul e vinovat, că ne-a dat papuci chinezeşti făcuţi pentru cei care pleacă pe ultimul drum. Altfel nu ne-am explicat…
De vrei distracţie de Sfânta Parascheva e musai să ai răbdare şi tututn. Prima condiţie este să poţi răzbate prin noianul de lume care habar…
Anul trecut a fost unul trist pentru companiile ieșene care speră să facă bani din activităţile turistice. În pofida evenimentelor organizate, profitul raportat de către…
Nu demult vă povesteam cum vrea RATP să cumpere odorizante pentru mijloacele de transport în comun. O idee proastă, scumpă şi deloc folositoare, fiindcă, dacă…
Dacă săptămâna trecută v-am plimbat prin Underground-ul ieşean, am zis să păstrăm şi acum aceeaşi notă. La doi paşi de clubul în care ţi-e frică…
De câteva luni, kilometrul zero al Iaşului este şi locul unde te loveşte brusc damblaua, dacă ajungi. Presupunând că ai de ales, este bine să…
Forţaţi de căldura insuportabilă şi mânaţi de curiozitate ne-am propus, zilele trecute, să privim Iaşul de sus. Ne-am gândit că aşa vom avea mai mult…