Șocant. La fiecare 43 de ore, la maternitatea „Cuza Vodă”, câte o minoră devine mamă
Acum ceva timp, în presă și, mai ales, pe diverse forumuri și rețele de socializare s-a desfășurat o intensă bătălie între două tabere care mai…
Acum ceva timp, în presă și, mai ales, pe diverse forumuri și rețele de socializare s-a desfășurat o intensă bătălie între două tabere care mai…
După ce, la începutul acestui an, şi-a dat demisia din funcţia de manager al Maternităţii Cuza Vodă, medicul Mircea Onofriescu a intrat într-un con de…
Situaţie desprinsă din realităţile Evului Mediu la maternitatea Elena Doamna din Iaşi, acolo unde o gravidă cu sarcina la termen a fost nevoită să nască…
Spitalul Parhon arată, după renovare, aproape ca o bijuterie. Institutul de Boli Cardiovasculare, din curtea sa, la fel. Neurochirurgia este în curs de renovare, iar…
Avalanşa demisiilor din lumea bună a medicinii ieşene continuă să rostogolească la vale capete manageriale. La doar două săptămâni după ce Vasile Astărăstoae a renunţat…
Fostă deputat PDL, Cristina Dobre se află acum în plin directorat interimar al maternităţii „Elena Doamna”. Impresiile sale manageriale, dar şi alte gânduri intime, pot…
Publicaţiile americane anunţă că Rihanna ar fi însărcinată. Artista va face anunțul oficial când își va lansa noul album Deşi nu a făcut încă anunţul…
Scârbit până-n măduva oaselor de politica mare şi războaiele de la Bucale, fostul premieraş Emil Boc a decis să se îngroape definitv între dealurile Feleacului,…
N-am înţeles niciodată nerăbdarea trăitorilor din monarhiiile care aşteptau moştenitori. Ni s-a părut mereu firesc ca un cuplu regal să aibă copii care să ducă…