CE MĂNÂNCĂ ȘI CE BEAU NUTRIȚIONIȘTII DE SĂRBĂTORI
Sărbătorile sunt aproape și știm cât de greu este să îți menții silueta în această perioadă. Pentru că vrem să îți venim în ajutor, îți…
Sărbătorile sunt aproape și știm cât de greu este să îți menții silueta în această perioadă. Pentru că vrem să îți venim în ajutor, îți…
În calendarul ortodox, ziua de 8 noiembrie este rezervată Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, un moment important pentru fiecare nu doar pentru cei ce poartă…
Durerile de spate nu sunt întotdeauna cauzate de anumite boli, multe persoane sănătoase suferind de această problemă din cauza unor obiceiuri proaste, precum purtarea unor…
În tradiţia populară, luna noiembrie este cunoscută drept brumar sau promorar, denumiri evident derivate de la brumă. Văzută ca un personaj mitic, bruma apare la…
Flirtul chiar funcţionează. De fapt, oamenii de ştiinţă susţin că el este mai eficient decât aspectul fizic în ceea ce priveşte cucerirea unui potenţial partener….
Acest text nu are nici pătrăţel roşu, nici triunghi verde ori cerc albastru sau cine ştie ce culori şi forme geometrice se mai folosesc pentru…
Am făcut noi ce-am dres şi uite că iar ne-am brodit cu previziunile. Vă spuneam mai demult (nu vă chinuiţi să vă amintiţi, că oricum…
Sezonul rece afectează mai ales persoanele cu piele uscată, prin urmare ar trebui să acordaţi atenţie maximă îngrijirii tenului în această perioadă, dacă doriţi să…
Intraţi în a doua lună de toamnă, se cuvine să-l salutăm pe Brumărel, să-i urăm bun venit, să-l întrebăm cam pe când e gata tulburelul…
Prea cunoscuta rețea de socializare a devenit în ultima perioadă un soi de apendice al CV-ului. Tot mai mulți angajatori, exceptându-i pe cei care scriu…
Dragii noştri, ştim că nu-i încă 1 aprilie, dar uite că se mai întâmplă să ne păcălim şi să exersăm ritualul minciunii şi în alt…
Cartofii prăjiţi, cunoscuţi pentru vehemenţa cu care sunt eliminaţi de nutriţionişti din orice dietă, s-ar putea să nu merite, de fapt, reputaţia de unul dintre…