În spatele Tribunalului, la Old Time. Locul de înfrățire a interlopilor cu magistrații
În spatele Tribunalului Iași este deschis încă din tinerețea noastră un bar. Old Time îi zice și de la inaugurare până acum a reușit să…
În spatele Tribunalului Iași este deschis încă din tinerețea noastră un bar. Old Time îi zice și de la inaugurare până acum a reușit să…
Pe strada Sf. Lazăr, în spatele hipermagazinului al cărui nume îl stâlcește toată lumea, s-a deschis cam de un an și ceva un club. Dintr-ăla…
Punem pariu că nu știați că există în Iași o crâșmă intitulată Duken Bar? De asemenea, pariem că nu știți cum se numește bodega de…
Toată lumea din cercurile elevate prin care se învârte colectivul redacțional al Bârfei de Iași grăiește numai de bine despre un anume Corner Bar. Cică…
Care este gustarea preferată a ieșeanului? Evident, shaorma de dinaintea micului dejun! Aceasta este și concluzia de succes la care au ajuns cei de la…
Există un local în Iaşul nostru european, chiar în centrul urbei, unde nu poţi să intri dacă nu eşti manelist. Nu, nu te dă nimeni…
Plimbându-te la pas prin dulcele târg nu poți să nu remarci abundența de baruri, bărulețe și cafenele care mai de care mai colorate, mai trendy…
Există – credeți sau nu – un bar în Iașul ăsta în care poți să ieși într-o sâmbătă seara liniștit, fără să-ți fie teamă că…
Ce altă localizare mai bună pentru un bar decât în proximitatea unei instituţii de învăţământ? Se pare că acesta a fost şi gândul celor care…
Pe Lascăr Catargi, peste drum de Spitalul de Urgențe – ar trebui să fim alarmați?! – s-a deschis de ani buni o simpatică și cochetă…
Vara aceasta s-a întâmplat să ne apuce pofta de mici. Fenomenul se petrece extrem de rar, cu o ciclicitate similară cometelor care ocazional mai tranzitează…
La parterul celui mai cunoscut hotel din Iaşi s-a deschis de ceva timp un soi de cafenea-bar. E loc de întâlnire pentru italieni, piţipoance şi…