Se știe că România este o țară de surprize-surprize. Nu există să îți arunci ochii pe vreun clasament, pe vreo statistică, ceva, și să nu-ți sară în ochi că viața bate filmul. Sau, în cazul nostru, ce e în realitate nu se pupă deloc cu situația oficială. Nu că statistica ar minți. Până mai ieri, aveam impresia că ne călcăm pe ștaif în orice tramvai cu absolvenți de facultăți. Am aflat că e fals. Doar un român din opt are studii superioare, la jumătate din media europeană, care este de unul din patru. Și încă e bine. În 2002, procentul românilor absolvenți de facultate era de doar 7,1%. E drept, facultățile private erau mai la început, românul era obișnuit cu ideea că facultatea nu e pentru oricine, că deh, clasa muncitoare e fruncea etc. Dar s-au găsit şi soluţii pe lângă lege pentru a creşte acest procent.

Nişte “afecţiuni”
Un umăr sănătos la creșterea procentului de absolvenți din România l-a pus nu atât apariția universităților particulare sau mărirea numărului de locuri în cele de stat, cât apariția internetului și afecțiunile oculare de care au început să sufere tot mai multe cadre didactice. E drept, și înainte vreme, mulți profi aveau astfel de probleme de sănătate, dar acum vreo 15 – 20 de ani ei sufereau în principal de ochelari de cal. Nu vedeau nimic dincolo de cursul pe care îl dictau și să te păzească sfântul să-i contrazici, că nu mai treceai de ei în veci, amin. Pe urmă, paleta afecțiunilor de profil oftalmologic s-a lărgit și mulți profi, mai ales de la secțiile cu taxă, au început să sufere de orbul găinilor. N-ar fi văzut că o lucrare e copiată cuvânt cu cuvânt dintr-alta făcută cu doi – trei ani în urmă, nici să-i pici cu ceară. Logic, doar n-o să sperii studenții și n-o să-ți dai singur în cap, făcându-i să se ducă la o facultate cu profi mai puțin exigenți, nu?

Site-uri specializate
Ei, bolile astea au dus la înflorirea comerțului cu lucrări de licență. A început timid, cu anunțuri lipite pe ușa toaletei sau pe stâlpii din campus. Apoi a explodat pe net, ajungându-se acum să existe chiar site-uri specializate pe intermedierea traficului de lucrări de licență, după modelul celor de matrimonial sau al agențiilor imobiliare.

Riscuri pe net
Orice student are mai multe variante de a-și finaliza cu brio facultatea. O primă variantă este să învețe pe brânci, să-și tocească pingelele mergând la cursuri și coatele prin biblioteci și să vină cu o lucrare de licență 100% originală. Brava lor, să le fie de bine. A doua variantă, cu aceeași notă drept rezultat, este să descarci de pe net o lucrare mai veche. Există site-uri care îți oferă această posibilitate. Fie încarci aia mai veche a lui frate-tău mai mare și ai voie să descarci alta, deci cost zero, fie trimiți niște SMS-uri cu valoare adăugată și descarci fără a oferi ceva la schimb. Prețul variază, în funcție de dimensiuni și temă, dar nu te costă mai mult de 100 de lei. Partea proastă este că, chiar dacă găsești o lucrare cu aceeași temă cu a ta, nu poți doar să schimbi numele și gata. Universitățile dispun acum de softuri de depistare a plagiatelor. Iar multe le și folosesc. Trebuie să intri zdravăn în ea pentru a o modifica suficient de mult ca să treacă de testul de plagiere. Apoi, partea de cercetare cam trebuie să o faci singur, că asta nu o rezolvi doar schimbând niște cuvinte pe ici, pe colo. Iar asta este mai greu. În plus, te poți trezi că ai descărcat o lucrare atât de proastă, că efectiv nu te poți folosi de ea. Oricât ai modifica-o, proful te dă afară pe ușă din prima. Până la urmă, înainte să o descarci, vezi doar câteva pagini, care par “ok”, nu pe toate.

800 lei, originală
Această problemă poate fi evitată în a treia variantă, apelând la un magazin online specializat. Contra sumei de 100 – 400 de lei, primești o lucrare brici, prezentată într-un an anterior, pe care însă trebuie totuși să o modifici. Avantajul este că astfel de magazine nu lucrează cu oricine și ai cumva garanția că lucrarea va fi bună, nu un rebut pus la mișto, pentru fraieri. Pentru 500 – 800 de lei, poți cere chiar o lucrare originală, inclusiv cu partea de cercetare.

Varianta prudentă
A patra variantă este pentru cei prudenți. Apelezi la un fabricant de lucrări specializat. De preferat, unul recomandat de un prieten, dar se poate încerca și cu unul de pe stâlpii campusului. Marele avantaj este că îl vezi la ochi pe autorul lucrării și plătești doar un avans, până să vezi ce-a ieșit. Diferența, atunci când totul este “ok”. E o variantă scumpă. Financiar, că ajungi la 600 – 800 şi chiar 1.000 de lei dacă este o lucrare complexă. Și din punct de vedere al factorului timp, că omul îți cere din prima un termen de o lună, să aibă timp să parcurgă bibliografia pe care tot tu i-o furnizezi, dacă vrei să fii sigur de rezultat și să scoată ceva din ea. Firește, există și aici riscul ca furnizorul să copieze lucrarea din altă parte, deci trebuie o doză serioasă de atenție.

Tupeu maxim
A cincea variantă este cea mai sigură, dar o pot folosi doar cei cu nervii tari și bine informați. Mergi pur și simplu la prof, plin de tupeu și îi ceri o lucrare gata făcută. Da, există și profi care se pretează. Avantajul este că ești sigur că lucrarea va fi punctată la maxim și sigur că proful se ocupă de problema softului antiplagiat. Riscul e zero, dar pentru preț, doar cerul este limita.