Celebra prezentatoare TV, Teo – poate cea mai iubită din România – pe care o puteţi vedea la Kanal D la emisiunea „Plaja lui Teo”, a vorbit în exclusivitate pentru csid.ro despre ce presupune operaţia de micşorare a stomacului şi noul stil de alimentaţie.
CSÎD: Ca de fiecare dată, eşti un exemplu pozitiv şi radiezi bună dispoziţie şi sănătate. Care este secretul tău?
Teo Trandafir: Este secretul fiecăruia dintre noi. Te trezeşti dimineaţa şi te gândeşti că ziua de astăzi va fi mai bună decât cea de ieri. Primul lucru pe care-l faci este să zâmbeşti şi să te gândeşti la cineva pe care-l iubeşti mult. Dacă o ţii aşa, n-are cum să nu meargă :)!
CSÎD: Cum te simţi după operaţia de micşorare a stomacului?
Teo: Mă simt perfect, chiar neşteptat de bine. N-am absolut niciun fel de problemă, ba chiar am o autonomie “de zbor”, aşa cum îmi place mie să zic, mai mare, pentru că nu mai trebuie să mă opresc să mănânc cine ştie ce. Eu pot mânca orice, ţn cantităţi foarte mici, oricând. Într-un fel, este mai comod pentru mine aşa pentru că, mă mişc mult mai uşor. Am pierdut peste 25 de kilograme şi, în loc să “car încă un om în spate”, mă descurc mai bine aşa, mai “singură” :).
CSÎD: Recomanzi o astfel de operaţie celor pentru care ar putea fi o soluţie?
Teo: Cum să nu, mai ales diabeticilor insulino-dependenţi. La mine, ca la mine, că nu aveam diabet, dar sunt oameni care ar putea fi salvaţi de diabet, pe care nu ţl tratează nimeni aşa, niciodată. Boala asta ar putea fi controlată ţn acest fel. {tiu pe cineva, insulino-dependent, care a scăpat cu bine, făcând această operaţie, după vreo trei-patru zile. În cazul meu, slăbitul a fost şi el important, dar pentru mine este mult mai comod să fiu aşa, pentru că vor mai urma nişte operaţii şi trebuia să mă pregătesc pentru ele, cumva.
CSÎD: Există şi efecte mai puţin plăcute ale acestei operaţii?
Teo: Nu tocmai. Pentru pofticioşi este o problemă, deoarece nu mănăncă atât de mult pe cât şi-ar dori. Dar, dacă ne gândim bine, nu făceau bine ţnainte. Cumva, dacă îţi controlezi chestia asta cu pofta nemarginită, rezultatele nu au cum să fie altfel decât minunate.
Până la urmă controlul poftei tot trebuie să intervină la un moment dat. Eu mă gândeam că, la vârsta de 46 de ani, urma să vină o perioadă în care articulaţiile, coloana, ar fi avut de “comentat”, atunci, este mai sănătos aşa. Eu mi-am pregătit bătrâneţile, ca să zic aşa :).
CSÎD: Ce mănânci acum, vara?
Teo: După operaţia asta mănânc orice. Consum mai mult iaurt, budinci, încerc să evit carbohidraţii cât pot, deşi nu mai reprezintă nici asta o problemă. Mănânc orice, dar în cantităţi mici.
CSÎD: Ce fructe îţi plac? Cât de des le consumi?
Teo: În afară de pepene galben, îmi place orice fruct şi le consum zilnic, de fiecare dată când le prind :), dar în cantitate foarte mică pentru că nu ai cum altfel, n-ai unde să “bagi”, fizic.
CSÎD: Găteşti?
Teo: Da, la fel ca toată lumea :).
CSÎD: Care este desertul tău preferat? Dar al Maiei?
Teo: Desertul nostru preferat este o prăjitură pe care am inventat-o noi, şi pe care o preparăm împreună. Este o compoziţie de pască, fără cocă, cu brânză de vaci, ou, smântână, rom şi stafide. O băgăm la cuptor, aşteptăm să crească şi să se facă “faţa”, şi după aceea o tăiem bucăţele şi o mâncăm.
CSÎD: Consumi băuturi carbogazoase?
Teo: Niciodată.
Sursa: csid