Teo Trandafir a vorbit pentru prima dată despre motivul pentru care a decis să plece de la ProTv și despre discuțiile avute cu Adrian Sârbu în acele momente.
„Am fost plătită pentru ceea ce am făcut împărătește. I-am spus lui Adrian Sârbu că mă plătea prea bine. Fac o paranteză. Eram plătiți, eu cu Mircea Badea, cu 100 de dolari pe lună la Tele7 ABC. Nu puteai supraviețui. Revenind, eu mă plângeam la Adrian Sârbu că mă bate la audiență chiar și reluarea de la telenovelă. Și el îmi zicea „Așa și? Foarte bine! Ce treabă ai tu?”
Am vrut să-i arăt eu lui că pot altceva. Am trădat cumva. Am fost nesimțită. Nu mă așteptam nici eu să fac asta. Atunci el a fost virulent și mi-a amintit cine sunt și de unde vin și câți bani fac eu. Am fost tâmpită și am plătit cu vârf și îndesat”, a dezvăluit Teo Trandafir.
Cu toate acestea, Teo susține că și după acest război, Adrian Sârbu i-a salvat viața.
„Omul ăsta a investit tot în mine. Material, intelectual, sentimental, tot. El mi-a spus că voi trăi. Mă gândeam ce va face copilul meu dacă eu voi muri, iar faptul că azi sunt eu aici se datorează lui. (…) În ziua nunții mele i-am spus tot ce am avut pe suflet. Eram doar eu cu el în camera mea și recunoscut că am greșit, că am trădat. Și dacă tot începusem am zis să fiu penibilă până la capăt și să spun tot ce aveam pe suflet, pentru că datorită lui eram îmbrăcată în acea zi în rochie de mireasă, eram în viață”, a mai povestit Teo
Teo Trandafir, despre DECLARAȚIILE făcute de Mircea Badea la adresa lui Adrian Sârbu
Teo Trandafir nu a ezitat să vorbească despre declarațiile acide pe care Mircea Badea le-a făcut la adresa lui Adrian Sârbu.
”Nu e prima dată când sunt pusă între două mari iubiri ale mele. Adrian Sârbu pentru mine este mentorul meu, omul care m-a ghidat în viață. El e soarele și eu luna. Și da, mi-aș da viața pentru el. Eu vorbesc despre omul Adrian Sârbu așa cum îl cunosc eu și cum a fost el în relația cu mine. Pe de altă parte, Mircea Badea e ca fratele meu. Am crescut împreună. Noi doi vorbim despre lucruri diferite. Ce spune Mircea Badea respect, ce spun eu respect. Mircea Badea vorbește despre ce știe el despre Adrian Sârbu, la mine este altă poveste. Acesta nu este un subiect de discuție între mine și Mircea Badea. Noi doi vorbim despre copii, despre alta treburi ale noastre”, a ținut să mai precizeze Teo Trandafir.