Teodor Baconschi, fostul ambasador minune de la Paris, care scotea cu duiumul voturi pro Băsescu din jobenul diplomatic, a pierdut cursa pentru Bruxelles. Într-o postare pe Facebook, candidatul PMP joacă prost cartea neconsolatului: “A fost o mare greşeală să cred că aş putea fi un bun reprezentant al României în Parlamentul European”. Dincolo de smiorcăiala fariseică a lui Baconschi, ni se confirmă, încă o dată, că gura păcătosului adevăr grăieşte. Oricum Baconschi a început să devină un obişnuit al înfrângerilor electorale. Omul a fost ambasador la Paris, ministru de Externe, adică a prins numai posturi în care a fost numit.
Teodor Baconschi, adaptând titlul „Hoţii de biciclete” în „Eşuaţi pe biciclete”
Nu prea ne-aducem aminte să fi câştigat vreo bătălie electorală. De exemplu, în 2012 a candidat la Parlamentul României pe un colegiu din Iaşi, ăla din Copou, dar şi-a luat-o original. După doi ani, acum la europarlamentare, nu a reuşit să prindă mandatul deşi votul a fost pe liste. Culmea e că o partea a eşecului i se trage tot de pe la Iaşi, judeţ în care electoratul n-a fost prea încântat de oferta PMP. Sau poate că nici n-au auzit de aşa partid. Ce să-i faci, greu cu politica asta.