Ion Toma, directorul general al ApaVital, a administrat investiţii din fonduri UE de peste 180 milioane de euro. Dar grosul abia acum vine: încă 200 milioane euro de cheltuit în următorii cinci-şase ani.
Toată lumea știe că cele mai mari afaceri se fac din umbră. Mari ca sumă sau mari ca impact. Dintotdeauna a fost așa și mereu fi-va la fel. Opinia publică stă călare pe băncile rupte dintr-un parc sau pe banii cheltuiți de o primărie pentru hârtie și clame, iar doi kilometri mai încolo se învârt 2-300 de milioane de euro, într-o liniște și cu o modestie de nedescris. Nu neapărat ilegal, că doar Curtea de Conturi este la doi pași, dar doar teribil de discret și fără nici cea mai vagă undă de dezbatere publică și de interes comunitar, chiar dacă tot de bani publici este vorba.
Piramida din Copou
O astfel de instituție și un astfel de proiect se află în Copou, între pereții cu geamuri albastre de la sediul ApaVital. O fostă regie, actualmente societate, pe care ieșenii o pomenesc doar când se mai scumpește apa, iar șoferii atunci când își rup mașina în vreun șanț astupat în dorul lelii, în ideea că cea mai bună metodă de compactare este reprezentată de mașinile care sunt nevoite să treacă pe deasupra.
Vreo 380 milioane euro
Prin contabilitatea ApaVital au trecut sau sunt în curs de trecere, 180 de milioane de euro, respectiv valoarea proiectelor de investiții demarate în cadrul așa-numitului Program Operațional Sectorial Mediu I, derulat din 2007 încoace. Alte 200 de milioane de euro sunt așteptate pe POS Mediu II, adică bani europeni aferenți perioadei 2014 – 2020. Bani care înseamnă extinderi de rețea apă-canal, modernizări de stații de pompare, noi rezervoare, stații de clorinare și tot așa. Asta este bine. Și orice s-ar spune, apa la Iași este mai bună decât cea din București și mult mai bună decât cea pe care o beam acum 15-20 de ani. Tot bun este și faptul că ApaVital se bagă pe orice program european din care pot ieși bani. POS este cel mai ”gras”, dar ApaVital ciugulește și din chestii mai abstracte, gen cooperare transfrontalieră, dezvoltarea resurselor umane etc.
Expansiune peste Prut
Mai nou, ApaVital a anunțat că începe să se extindă și în Republica Moldova. Pentru început, o țeavă pe sub Prut, pe la Prisăcani, pentru livrare de apă dincolo și a alteia pentru aducerea la Iași în vederea epurări, a apei uzate de acolo. Deocamdată, 5.000 metri cubi de apă industrială lunar, adică mai nimic. În perspectivă, 43 de localități din raionul Ungheni și alte 10 din raionul Nisporeni. În total, 50.000 de clienți noi. Nu intrăm mai mult în detalii, că astea ne erau gândurile de azi. Pe scurt, ApaVital se extinde, deja nu-i mai ajunge județul.
„Subvenţionăm” apa la ţară
Dar care sunt avantajele pentru locuitorii Iaşului? Păi, să vedem. Se trage apă la Tarnița. Localnicii câștigă o sursă de apă mai decentă decât fântâna și utilă când e secetă. S-au descurcat până acum și fără ea, iar pe săteni de regulă îi doare mai mult starea drumurilor și dispensarul din sat decât țeava de apă. ApaVital câștigă clienți. E drept, le vinde apa mai ieftin decât costul, dar are avantajul monopolului: își poate stabili politica de prețuri astfel încât să nu piardă. Ieșenii din municipiu, care reprezintă peste 80% din clienți, plătesc și pentru Tarnița.
Mai puţine pierderi, profit mai gras
Pentru grosul ieșenilor, investițiile ApaVital înseamă mai puține țevi sparte pe sub străzi și mai puține întreruperi ale livrării apei. De câștigat însă, nu câștigă de fapt decât furnizorul. Mai puține țevi sparte înseamnă mai puține pierderi pe conductă. 40% din apa trimisă de la Timișești sau din Prut nu ajungea să fie și facturată în Iași, pentru că scăpa prin crăpăturile țevilor. O țeavă înlocuită înseamnă pentru ApaVital pierderi mai mici, deci profituri mai mari, pentru că prețul apei rămâne tot de 6,86 lei/mc, cu tot cu TVA și canalizare. În fond, ApaVital nu gestionează și rețelele interioare ale blocurilor. Ce pierderi sunt acolo, sunt facturate ca fiind consum. De aici și titlurile gen ”Ionescu s-a trezit că are o piscină în garsonieră”. Acesta este de altfel și unul din motivele pentru care ApaVital se dă peste cap să nu încheie contracte individuale decât dacă locatarii își trag țevi separate. E drept, și legislația este suficient de ambiguă ca să poate fi interpretată după dorință.
Sus, tot mai sus
Că tot vorbeam de prețul apei. De ani de zile, ApaVital se chinuie să explice că prețul nu e chiar mare sau măcar că nu este cel mai mare din țară. Au dreptate în felul lor, nu zicem nu. E undeva pe la jumătatea clasamentului, ușor în partea superioară a acestuia. În medie, să zicem. La Târgoviște, apa e 8,53 lei/mc, în Neamț – 8,18 lei/mc, la Buzău – 8,26 lei/mc. Dincolo, la Ploiești, apa e doar 4,77 lei/mc, iar la Sibiu – 5,4 lei/mc. Ce se spune însă mai rar este că, indiferent de volumul investițiilor, adică de reducerea pierderilor și de creșterea numărului de clienți, prețul apei nu va scădea niciodată. Chiar dacă pierderile în rețea ar ajunge la zero, iar ApaVital se va fi extins la maxim, în toată Moldova de aici și de dincolo eventual, singurul drum pe care îl va lua prețul va fi în sus.
E loc de mai scump
ApaVital a încheiat în 2000 un acord de creditare cu BERD care prevede, printre altele, că prețul apei va fi ajustat periodic, în funcție de rata inflației, indiferent de rezultatele financiare pozitive ale societății. Contractul cu BERD expiră anul viitor, dar asta nu înseamnă că lucrurile se vor schimba. Între timp, am intrat în UE, iar normele în domeniul apei, al mediului în general, sunt dure. Și scumpe. De altfel, șefii ApaVital nu uită să amintească, de câte ori se scumpește apa, că este încă ieftină față de prețul mediu european. Deci, e loc de mai scump.
