Voi nu aţi întrebat, însă noi vă răspundem
Cândva simpatic electoratului, fapt care explică obţinerea unui mandat de parlamentar în legislatura 2004-2008, pe vremea când propovăduia doctrina liberală, Traian Dobre s-a făcut ieri de tot maro-ul în faţa cetăţenilor din Păcurari. Toată tevatura a avut loc la sediul pe care, de câţiva ani, acesta îl ocupă în mod abuziv, în ciuda repetatelor somaţii venite din partea municipalităţii (proprietara spaţiului) prin care i se amintea acestuia faptul că doar parlamentarii pot dispune de cabinete moca. Iritat de faptul că reprezentanţii DAPP şi cei ai Poliţiei Locale au început să-i scoată lucrurile în stradă, riscând să ajungă şi la teancul de reviste porno, fostul parlamentar, acum membru PPDD, a sărit la gâtul oamenilor legii. Martori oculari susţin că dl. Dobre a încercat un high-kick din întoarcere, care şi-a ratat de puţin ţinta. Politiştii au replicat cu o imobilizare extrem de dureroasă, urmată de un brânci în dubă şi o călătorie gratuită către sediul Localei din Ştefan cel Mare. Cea mai şifonată din main-event-ul zilei a ieşit maşina Poliţiei, care s-a ales cu geamurile sparte şi cu zgârieturi, necesind câteva zile de spitalizare într-un service auto. Dincolo de faptul că a rămas fără birou, dl. Dobre este mai sărac cu câteva sute de lei, pe care trebuie să le achite sub forma unei amenzi date pentru ultraj şi tulburarea liniştii publice.
Facem menţiunea că, printr-o hotărâre de Consiliu Local, spaţiul din Păcurari a fost atribuit lui Constantin Adăscăliţei şi Cristinei Nichita, după o regulă extrem de clară între parlamentarii USL: cei din PNL stau în N. Iorga, iar cei din PSD stau în Păcurari.
Hogea. Nastratin Hogea