Trucuri de frumuseţe by Mihaela Palade

Mihaela Palade

Mihaela Palade

Aţi remarcat-o, aţi admirat-o sau chiar aţi invidiat-o. Frumuseţea cântăreţei Mihaelei Palade nu a trecut însă neobservată. Însă, pe lângă moştenirea genetică, ce o ajută cu adevărat pe tânăra ieşeancă să se menţină în formă şi să arate splendid? Care sunt aspectele ce trebuie urmărite în programul zilnic de îngrijire corporală sau facială? Mihaela a hotărât să ne împărtăşească câteva din secretele sale care nu sunt deloc puţine. Din acest motiv, vor fi expuse în mai multe părţi, săptămânal, până la epuizarea lor.

În această parte puteţi afla de la Mihaela trucuri despre îngrijirea  unghiilor, părului sau a tenului.

Frumuseţea începe cu o dietă corectă

Probabil că ai auzit acest lucru de nenumărate ori, dar ai luat şi măsuri? Tocmai acesta este şi motivul  pentru care insist asupra dietei. O regulă foarte simplă este aceea de a nu include în dieta zilnică mai multe calorii decât consumăm. Şi pentru a simplifica şi mai mult lucrurile, urmează un truc cât se poate de eficient: atunci când mănânci, nu <<şterge>> farfuria, lasă întotdeauna ceva în ea. Avem de multe ori tendinţa de a mânca în continuare, deşi corpul nostru a primit suficientă hrană. Obişnuieşte-te să mai laşi ceva în farfurie. Atenţie însă, acest lucru nu înseamnă că poţi să îţi pui o porţie dublă. Include cât mai multe fructe şi legume în dieta ta şi nu te grăbi. Mestecă lent, acest lucru nu numai că favorizează digestia dar îţi va scade şi apetitul. Este un exerciţiu de voinţă.”

Unghiile

Unghiile neîngrijite sunt remarcate imediat şi taxate în consecinţă, chiar dacă nu în mod vădit. Deoarece este foarte greu să ne refacem manichiura zilnic, şi multe activităţi gospodăreşti afectează aspectul unghiilor, ideal ar fi ca în timpul săptămânii, când suntem mai ocupate, să folosim tonuri deschise pentru unghii. Şi pentru că în acest caz ele trebuie să strălucească de sănătate, există şi o soluţie: frecaţi unghiile cu o periuţă înmuiată într-un amestec de apă oxigenată cu bicarbonat de sodiu. Aplicaţi această loţiune şi sub muchia liberă a unghiilor, cu ajutorul unui beţişor de urechi. Zeama de lămâie are un efect la fel de bun. La final masaţi-vă unghiile şi mâinile cu o cremă pe bază de lanolină sau glicerină, cu ulei de măsline sau de ricin, insistând în zona cuticulelor.”

Părul de pe mâini

Este inestetic, mai ales dacă este des şi negru. Dacă ceara sau aparatul te irită, sau pur şi simplu nu vrei să-l epilezi (nu există nici un fel de problemă dacă există şi astfel de cazuri), decolorează-l! Foloseşte apa oxigenată simplă sau combinată cu amoniac şi pudră de talc.”

Fixativ pentru păr

Dacă nu vrei să foloseşti foarte multe produse de styling, care, este adevărat, afectează în timp părul, şi totuşi vrei să îţi fixezi coafura, îţi recomand un produs natural. Acesta este unul din secretele bunicii: amestecă apă de trandafiri cu zahăr, toarnă “licoarea” într-un pulverizator şi după ce îţi aranjezi părul, pulverizează de la distanţă. Această soluţie sporeşte strălucirea părului tău.”

Reţetă naturistă pentru ten uscat

„Loţiunile pe bază de petale de flori de trandafir şi de gălbenele curăţă în profunzime pielea uscată, hidratând-o în acelaşi timp. Poţi prepara singură o loţiune prin amestecul a 100 de ml de zer cu 25 de grame de petale de trandafir proaspete şi 25 grame de flori de gălbenele. Fierbe amestecul la foc mic timp de jumătate de oră şi lasă-l câteva ore la răcit. După ce ai şters tenul cu acest amestec, clăteşte-l cu apă rece. Pentru mine face minuni!”



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *