O rezervație naturală, unică în țară, zace în paragină și neprotejată pe dealul Repedea, de lângă Iași. În două mici prăpăstii naturale, aflate pe platoul Repedea, găsești megaliți, grote și scoici fosilizate n geologii au atestat încă de acum 150 de ani că aici a fost fundul fostei mări Sarmatice, a cărei vechime e stabilită la 5-7 milioane de ani. Autoritățile locale și centrale n-au mișcat un deget pentru transformarea zonei în destinație turistică. De câteva zeci de ani, platoul Repedea este doar loc de picnicuri și spațiu de agrement particular ocazional al ieșenilor În prezent, prăpăstiile naturale de aici, cu pantele lor accidentate, stau la dispoziția amatorilor de motociclism extreme. Punerea în circuit turistic internațional a acestei rezervații naturale s-ar putea face cu bani europeni. Deocamdată, nu este clar cui aparține de drept și cine administrează acest sit geologic unic în România. Oferta naturală a zonei este una senzațională: megaliți, grote și scoici fosilizate în pereți vizibil stratificați.

Știți cum se fac aleile unui parc dintr-o țară normală, Germania, să spunem? Se face gardul parcului, iar pe poartă se pune tăblița cu numele ”Helmuth Kohl Garten”, de exemplu, și se lasă o vreme așa. Oamenii se plimbă, îndrăgostiții se duc într-un loc mai ferit, dintr-astea. În scurt timp, apar cărări ”naturale”. Pe-acolo se trag aleile asfaltate și pe urmă se amenajează parcul propriu-zis. De ce zicem asta? Pentru că avem și în Iașul nostru genul ăsta de locuri care așteaptă doar o minimă amenajare și o exploatare cu cap. Locuri de care turiștii se îndrăgostesc până peste cap. Pe unde pasionații de botanică sau geologie vin să facă poze, iar alpiniștii ieșeni să-și facă antrenamentele. De care orice ieșean a auzit și pe care localnicii le fac praf cu o nonșalanță și inconștiență demne de o cauză mai bună.

Fundul mării e pe dealul Repedea

Un astfel de loc este dealul Repedea. Îl știe tot ieșeanul și intră ușor în categoria ”primul loc în care” sau ”cel mai, cea mai”. Cochiliile fosilizate pe fundul fostei mări Sarmatice i-au prilejuit lui Grigore Cobălcescu, acum vreo 150 de ani, redactarea primei lucrări științifice în domeniul geologiei publicate în țara asta. Nu găsești acolo ciolane de dinozaur, ca în Hațeg. N-au ”decât” 5-6 milioane de ani, dar este cel mai mare depozit fosilifer din Moldova. Poate și de asta dealul a fost declarat monument al naturii în 1955. Titlul în sine nu înseamnă nimic mai mult decât un fel de reclamă făcută locului. Și Sfinxul din Bucegi sau Babele, tot de-acolo, sunt așa ceva. Că veni vorba, pe dealul Cătălina din Cotnari sunt alte monumente ale naturii, cei mai nordici fagi caucazieni din Europa. Știați de ei?

Zonă protejată prin lege

Pentru Repedea, titlul de monument al naturii a însemnat că lumea a început să dea năvală să-l vadă. Ca o super-ofertă, două la preț de una: ieși la picnic cu familia și te mai și joci cu juniorii de-a omul cavernelor prin grotele de-acolo. Partea proastă este că printre turiștii care veneau pe-acolo erau așa de mulți oameni de Neanderthal, că dealul a trebuit declarat zonă științifică și rezervație paleontologică. Adică intri doar dacă pe fața ta scrie ”cercetător științific”, ”paleontolog”, ”speolog” sau vreun alt nume ciudat dintr-ăsta. Un pădurar era suficient ca reprezentant al autorității, veghind să nu intre și alții pe-acolo. În jurul ”zonei” s-a amenajat încă o zonă, tampon. Aproape 40 ha, unde puteai veni la picnic și atât. Vizitele la grote se făceau doar organizat. S-a împădurit zona, că orice deal al Iașului are tendința să o ia la vale.

Dezastru, după 1990

Statutul de zonă specială i-a fost confirmat în 1994, de Consiliul Județean (CJ) Iași. O suprafață de 4,98 ha, adică zona grotelor, a fost declarată ”perimetru cu regim sever”. Doar că ceea ce, așa ticăloși cum erau, comuniștii au reușit să mențină, cuvintele frumoase de după 1990 n-au mai putut-o face. ”Regimul sever” a rămas doar pe hârtie, iar denumirea de ”rezervație paleontologică”, vorbe goale. Grotele au devenit depozite de gunoaie, toalete publice sau chiar locuri de întâlniri amoroase din fuga calului, conform dictonului strămoșesc ”descalecă și f…, încalecă și du-te”. Pădurea a început să dispară, sub securea localnicilor sau a neguțătorilor ad-hoc de lemne de foc. Piatra de-acolo nu este bună de nimic. gresia este prea friabilă, iar calcarul de Repedea, prea moale pentru ceva serios. Ei, și? Nu arată mișto niște scoici încastrate în zid? Așa că piatra a ajuns să fie folosit pentru placarea pe exterior a fundațiilor caselor din apropiere. Cândva, erau amenajate pe Repedea cinci poligoane de cățărare. Mai sunt trei. Unul a dispărut tocmai din cauza ”exploatării” rocilor. De celălalt nu știm, dar probabil tot ceva de genul ăsta a fost. Pe scurt, dezastru.

Indiferență totală a autorităților

De ce și ce se poate face? Nu de alta, dar ne place să și căutăm soluții, nu doar să ocupăm spațiul tipografic. Răspunsul stă, ca de multe ori, în înțelepciunea bimilenară a poporului român și în mintea românului de pe urmă, pentru partea a doua a întrebării. ”Copilul cu două moașe rămâne cu buricul netăiat”, spune românul. Sau ”moare de foame”, într-o altă versiune a aceluiași proverb. Iar Repedea, săraca, numai de moașe nu duce lipsă. Oficial, este a Academiei. Administrativ, rezervația este împărțită între comuna Bârnova, cea mai mare parte și municipiul Iași, o bucățică de vreun hectar. Formal, se află sub jurisdicția primăriei Bârnova și CJ Iași. Credeți că primăria Bârnova are vreun birou care să se ocupe de monumentele lor? Și nu-s puține, deci un astfel de birou ar avea ce face. Afară de rezervație, mai e castanul Unirii din Vișani, mai e mănăstirea Bârnova, mănăstirea Piatra Sfântă, mai e… Sau ați auzit de vreo discuție în comisia de cultură din CJ Iași pe tema asta? Nici noi, deși problema este veche.

Soluția: fondurile europene

Ce se poate face? Păi, un proiect, că tot se fac atâtea de când ne jucăm de-a Uniunea Europeană. Partea proastă ar fi că n-ar fi scump. Da, partea proastă, pentru că puțini se uită la eficiență; cei mai mulți se gândesc doar la cum să spargă cât mai repede și cât mai mulți bani europeni. Că în bună parte sunt bani românești, din contribuția noastră la bugetul UE și deci, ne furăm singuri căciula, nu se prea ia în calcul. Ar trebui un gard care să oprească accesul în cele mai faine grote. Și o casă de bilete unde să poată plăti cei care vor să intre în ele. Dacă i-ați citit pe Ilf și Petrov, că e clară ideea. Dacă nu, pe scurt: în căutare de bani, un escroc a încasat timp de o zi bani pentru a lăsa publicul să meargă pe marginea unei râpe, singura atracție turistică a unui orășel de provincie. Iar Ostap Bender constata chiar că vin mai mulți oameni odată ce au auzit că se taie bilete. Dacă se plătește, înseamnă că merită văzut, nu? Iar dacă stăm dezamăgiți, atâta pagubă: abia că grotele n-ar mai fi folosite ca toalete, ceea ce deja ar fi un câștig. Iar scoicile rămân pentru cei care într-adevăr vor să le vadă.

De pe Repedea se vede Ceahlăul

Doi: trasee de turism extrem. A, cu bilet, firește. Am văzut bicicliști care și-au pus poze pe Facebook coborând, călare, până în râpă. Vorbiți cu bicicliștii, care de regulă sunt îndrăgostiți de natură, dacă nu și-ar asuma un rol de gardian al zonei. Noi zicem că da, și că societatea civilă poate face ce nu fac autoritățile. Știați că de pe Repedea se vede Iașul ca în palmă? Știați. Dar că, într-o zi senină, se vede Ceahlăul? Unii zic că și noaptea, dacă aprinzi o brichetă pe Repedea, licărul se vede de pe Ceahlău. Doar de pe dealul Cătălina, de care vă vorbeam la început, se mai poate faza asta, cică. Nu băgăm mâna în foc, că n-am încercat, dar promitem să o facem cât de curând. Cu soția, bineînțeles. Ce ziceți de un slogan gen ”Uniți salvăm Repedea”? Parcă este mai aproape…

O atracție neobișnuită: grota suspendată

Prezența grotelor în prăpăstiile de pe platoul Repedea reprezintă o atracție certă. Există o grotă cu două intrări în prăpastia nordică. Are tavanul destul de înalt, ambele deschideri destul de largi, interiorul este în pantă. Din păcate, este total neprotejată, care și cum vine pe-aici face focul în incinta grotei, inscripționează pereții stratificați care conțin cochiliile fosilizate, și abandonează fără nicio remușcare resturile menajere în acest loc. Este o minune că a rezistat atâtea zeci de ani asaltului barbar al picnicarilor. În prăpastia sudică, găsești un unicat natural. În fundul acestei găleți naturale, nici n-ai zice că te afli la 10 kilometri de Iași. Senzația este că te afli pe un munte de pe care marea s-a retras cândva, în vremuri de demult, lăsând însă ochiului priveliștea unei peșteri suspendate. O gaură imensă în peretele stratificat, plin de scoici fosilizate. Ca să ajungi acolo, trebuie să te deplasezi cu grijă maximă pe o potecă îngustă formată de piciorul omului de-a lungul timpului. Neapărat trebuie să te ții de plăcile peretului ca să eviți orice risc de prăbușire între megaliții prăvăliți în vale. Numai că și aici când ajungi imaginea e dezolantă. Mizerie și urmele sutelor de focuri făcute de curioșii care s-au abătut prin zonă. Locul ar putea aduce mii de turiști români și străini încântați de spectacolul naturii, bucuroși să parcurgă la pas un teren abrupt și accidentat. Însă, acest spațiu pare acum al nimănui. Singură, vegetația sălbatică a crescut în neștire parcă tocmai ca să-l mai protejeze.

Un megalit de pe Repedea seamănă cu una din pietrele Babelor de pe Bucegi

Megalitul, în traducere liberă, înseamnă piatră mare. În prăpastia nordică de pe Repedea există o astfel de formațiune stâncoasă, cu un mic platou deasupra, care seamănă, astfel, izbitor de mult cu megaliții de la Babele din Bucegi. Atâta doar că o „babă” e pe fund de fostă mare Sarmatică, în vreme ce cealaltă e pe vârf de munte.

O lunetă pentru a vedea Ceahlăul în direct

În zilele senine, cocoțat pe marginea platoului de la Repedea și privind spre nord-vest, poți zări deslușit vârful Ceahlăului. Priveliștea este impresionantă, ținând cont că muntele sfânt al Moldovei se află la vreo 200 de kilometri de Iași. Dealul Repedea, cel mai mare ca înălțime dintre colinele care înconjură Iașul, se află la circa 350 metri deasupra nivelului mării, în vreme ce vârfurile Ceahlăului cele mai înalte depășesc 1904 metri. Este, așadar, fascinant să vezi un munte îndepărtat dintr-un oraș aflat între dealuri mici. Dacă rezervația ar fi valorificată turistic, amplasarea și punerea la dispoziția turiștilor a unor lunete, ocheane sau binocluri cu care să scruteze orizontul până la Ceahlău sau Dealul Mare din Hârlău, ar reprezenta o investiție profitabilă și ar atrage numeroși curioși și iubitori de natură și senzații tari, autohtoni și străini.