Unul dintre candidaţii la Primăria ieşeană este şi Radu Plămădeală, ieşit din plămada Partidului M10, ctitorit de Monica Macovei şi a cărei filială ieşeană a fost păstorită până de curând de Traian Rânja. Deocamdată, tânărul care afirmă că a lucrat 10 ani la Londra a făcut o declaraţie pe măsura formaţiei de procuror a şefei sale de la Bucureşti: „Vreau să creez un sistem încât nici eu să nu pot fura”. De altfel, pentru a-şi întări poziţia în ochii Monicăi Macovei, junele Plămădeală i-a trimis acesteia o scrisoare despre intenţiile sale revoluţionare.
– Stimată doamnă Monica Macovei, nu ştiu dacă mă mai ţineţi minte, dar cred că m-aţi văzut într-o vizită pe care aţi făcut-o la Iaşi pe vremea când preşedintele filialei era seniorul nostru, Traian Rânja. Sunt convins că memoria nu vă înşeală şi încă vă aduceţi aminte că eu am fost cel care v-a servit cu acel minunat vin de Cotnari din care aţi avut amabilitatea de a gusta o picătură, în memoria marelui Ştefan cel Mare. Din păcate pentru domnul Rânja, se pare că acea picătură a umplut paharul criticilor la adresa sa, pentru că, în scurt timp, a părăsit iubitul nostru partid, înfiinţându-şi altul, mai pe măsura ambiţiilor sale mărunte. În sfârşit, vreau să vă asigur că frâiele organizaţiei M10 de la Iaşi se află pe mâini bune, respectiv cele aflate în posesia mea şi cu care desenez pe peretele meu de facebook herghelii întregi de cai verzi, o culoare care ştiu că vă inspiră. Am şi început campania, dând un interviu în care am afirmat clar şi răspicat că vreau să creez un sistem în care nici eu să nu pot fura. Practic, voi face în aşa fel încât nici măcar domnia voastră nu mă veţi putea aresta, dar asta sper să nu vă creeze sentimentul că vreau să scap de sub autoritatea dumneavoastră. Nici vorbă! Pentru a vă menţine părerea bună despre subsemnatul şi a vă păstra forma ce v-a consacrat, voi fura tot ceea ce îmi veţi ordona. Nu vreau în nici un caz să devin un fiu denaturat al mamei DNA. De altfel, acestei scrisori ataşez un set de instrucţiuni despre cum poate fi spart codul sistemului antifurt pe care vreau să-l creez şi pe care numai dumneavoastră veţi avea plăcerea exclusivă de a-l utiliza. Vorba aia, nu vreau să fiu mai catolic decât Papa şi nici mai procuror decât domnia voastră. În rest, filiala merge bine. Încă strângem semnături. Apropo, dacă mai aveţi menghina aia din sălile de interogatorii în care aţi profesat, trimiteţi-ne-o şi nouă. Sub presiune, oamenii adoră să semneze orice. Cu salutări de nota 10!