Laurenţiu Ciontescu, un fost coleg de-al lui Cătălin Măruţă din liceu a fost găsit decedat pe o stradă din Bruxelles. Bărbatul, în vârstă de 38 de ani, era fiul profesorilor Dorin şi Florica Ciontescu, din Târgu Jiu.
Laurenţiu Ciontescu a fost găsit fără suflare pe o stradă din Bruxelles, cauza decesului fiind, până în acest moment, necunoscută.
Potrivit adevărul.ro, bărbatul a fost coleg de liceu cu prezentatorul TV Cătălin Măruţă, acesta din urmă fiind cu un an mai mic.
Cei doi au avut, la un moment dat, o dispută minoră, dar s-au împăcat şi au rămas în relaţii bune. Laurenţiu Ciontescu a fost mereu pasionat de limba franceză şi muncea ca traducător în Belgia.
Cătălin Măruţă (stânga), alături de Laurenţiu Ciontescu (Foto: Facebook)
„Sunt o prietenă foarte apropiată a lui Laurenţiu şi am greaua sarcină de a vă anunţa decesul său, care a survenit în dimineaţa zilei de luni 19 octombrie. Laurenţiu a fost găsit inconştient. Serviciile de urgenţă au fost chemate, dar nu l-au putut readuce la viaţă. Foarte îngrijorată de absenţa sa şi cum nu reuşeam să-l contactez telefonic, am apelat în cursul zilei poliţia, iar în cursul serii am contactat serviciile de urgenţă a mai multor spitale. Astfel, am aflat de decesul său spre orele 23, luni seara“, a scris, pe Facebook, una dintre prietenele bărbatului.
Înmormântarea va avea loc în această săptămână, tot în Bruxelles.
Sursa: libertatea