Toate unitățile din județ care au ca scop integrarea sau protejarea persoanelor cu diverse forme de handicap sunt mai pline ca un hotel de la malul mării în mijlocul sezonului estival. Numărul celor care apelează la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Iași pentru un loc în astfel de centre crește de la an la an.
Una dintre cele mai mari astfel de unități este cea din Hârlău. Fostul cămin-spital are o capacitate de 261 de locuri, iar în prezent locuiesc aici 269 de persoane. „De la începutul anului aici au fost internați 13 beneficiari, au decedat 13 și au fost externați doi. În cadrul complexului funcționează și un centru de servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu pentru 460 de persoane adulte cu handicap. Perioada de recuperare a unei persoane cu handicap este de zece zile, cu posibilitatea repetării procedurilor la un interval de timp stabilit de medicul specialist”, spun reprezentanții DGASPC. De asemenea, Centrul de îngrijire și asistență din Hârlău pentru persoanele lipsite de autonomie, cu o capacitate de 50 de locuri, asigură servicii de îngrijire și asistență pentru persoanele adulte cu handicap. „La sfârșitul semestrului, toate locurile din centru erau ocupate”, susțin cei de la Direcție.
La Popricani este construit un alt centru, de data aceasta pentru integrare prin terapie ocupațională. Capacitatea acestuia este de 42 de persoane. La începutul anului erau înregistrați 41 de beneficiari, iar în prezent se mai află aici 40.
Șoc! Doar 19 femei bătute de la începutul anului!
Unul dintre cele mai importante centre ale DGASPC Iași este cel de servicii alternative pentru persoanele adulte. În cadrul acestui complex funcționează nu mai puțin de trei servicii: centrul social pentru ocrotirea femeilor victime ale violenței domestice, cel de asistență și protecție a victimelor traficului de persoane și centrul de servicii și de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu pentru 250 de persoane adulte cu handicap.
„În această perioadă în cadrul Centrului social pentru ocrotirea femeilor victime ale violenței domestice s-a desfășurat evaluarea periodică a beneficiarilor și au fost elaborate și implementate programele specializate de intervenție socio-pedagogică și juridică pentru beneficiare. În această perioadă au beneficiat de serviciile centrului un număr de 19 femei, victime ale violenței domestice și 50 de copii”, spun cei de la DGASPC.
Așadar, dacă în urmă cu cinci ani în evidențele instituției figurau 394 de persoane adulte cu handicap, în prezent numărul acestora a crescut la 499. Singurul mod în care statisticile instituției pot scădea este prin decesul beneficiarilor. Iar acesta nu-i un lucru greu de realizat, date fiind condițiile…
Handi Belle