A fost cândva un senator, pre numele lui de cod Răducu T. Rente. A fost, că a stat doar o tură, iar pe urmă a trebuit să se întoarcă în viața civilă, de unde n-a mai putut ieși. Doar că T. Rente se obișnuise cu foncția, se obișnuise să fie băgat în seamă și salutat cu respect. Iar dacă reprezentant al poporului nu s-a mai putut, că nu l-a mai votat lumea, măcar o funcție primită de-a gata. A făcut el ce-a făcut și s-a învârtit de foncția de șef al spitalului de copchii din Tătărași. Doar că și aici, la spital, ca în fața electoratului. Nici naiba nu-l bagă în seamă. Când se apucă să dea un ordin, medicii tot la fostul director, actual senator se uită. Când vrea să cheltuie un ban, semnătura lui nu face nici două parale dacă nu e contrasemnată de contabilă. Etc. Nu că ar fi rău. La urma urmei, la spitalul cu pricina se așteaptă acuși cheltuirea unui sac gros de bani pe lucrări de reparații…
Şi încă o bârfă. De data asta politică 100%. Un partid s-a înecat în tot felul de comitete, comisii şi consilii: De o lună, pierdeleul local se chinuie să-l dea afară pe fostul șef. Ca un făcut însă, cum se mai votează excluderea, cum se mai găsește vreun organ de conducere care trebuie să o aprobe. Ultima găselniță în jocul ăsta de-a tragerea de timp este un Consil de coordonare de care nici naiba n-auzise până acum. Consil care se constituie greu, da’ greu de tot. De ce? Păi, pentru că șeful de-acum are o dilemă. Dacă chiar îl zboară pe fostul şef din schemă, iese scandal, proces și altele asemenea. Și taman de scandal n-are nevoie în prag de alegeri. Pe de altă parte, Bucureștiul presează ca fostul şef să fie tranșat rapid, ca să aibă cu ce să-i sperie și pe alții. Grea dilemă. Pe ce variantă or să meargă băieţii din filiala locală?