Liberalii aștia ieșeni sînt puși pe fapte mari, dom’le! Nu le e de ajuns că vor să revoluționeze administrația locală(sigur , așa,din gură, că din fapte mai ioc) acum și-au pus în cap să ridice și sportul ieșean,unde,trebuie să recunoaștem, stăm cam prost. Și ce sport poate veni ca turnat unui liberal dacă nu tenisul? Sătul, probabil, că numai fetele au un cuvînt de spus în tenisul românesc, junele consilier municipal Răzvan Timofciuc s-a gîndit să ducă sportul alb autohton masculin acolo unde îi este locul,deși nimeni nu poate preciza care este acesta. Zis și făcut. Racheta în mînă și țuști pe teren, așa cum demonstrează și poza care însoțește articolul. Cît talent are Timofciuc nu știm, dar din hotărîrea care i se citește în priviri mai că ne vine în minte să punem pariu că acuși, acuși, va intra în Top 5.000 mondial. În fond,de ce nu, este suficient de tinăr și alură de tenisman are. Cu bandana legată de cap ne aduce aminte de Andre Agassi la vîrsta primelor succese. E drept că după aia starul american a cam chelit. Oricum, monitorizăm atenți evoluția sportivă a tînărului liberal. Decît cu vraful de plîngeri în mînă, mai bine cu racheta. Zicem și noi!
Salvator pe bani! I-a scos din maşina distrusă după care i-a întrebat de portofele!
A salvat 3 oameni dintr-un accident rutier care a avut loc joi. Incidentul s-a petrecut pe DN17, aproape de orasul Gherla. Zgomotul a alarmat un…