La apoape 3 grade cu plus, zeci de ieşeni au îndurat cu stoicism vântul aprig pentru a urmări spectaculoasele derapaje controlate la viteze mari ale participanţilor la prima etapă a Campionatului Naţional de Drift.
Ieşenilor care au asistat, week-end-ul trecut, la Era Shopping Park, la virajele spectaculoase, li s-a părut exagerat tariful de vizionare a spectacolului (15 lei/zi/persoană), au preferat să urmărească evenimentul din picioare, de după gardurile care protejau aria de desfăşurare a concursului şi chiar de pe capota maşinilor personale sau din cărucioarele pentru cumpărături.
A ieşit în decor
În prima zi de concurs, au avut loc reviziile tehnice ale maşinilor, dar şi antrenamentele, unde şoferii se puteau obişnui cu pista pe care, mai târziu, aveau să concureze. În cadrul acestei secţiuni, unul dintre şoferi a pierdut controlul volanului şi a ieşit din decor, aproape de public. Nu au existat victime. Oricând incidentul se putea repeta pentru că nu exista spaţiu special amenajat pentru exersarea abilităţilor de drift.
„Antrenamentele de dinaintea concursului nu sunt suficiente” susţine Maxim Mihai (Mishu), un tânăr şofer participant la competiţie. Mihai, care a concurat pe un Ford Sierra cu motor BMW de 4000cc, V8, spune că el îşi scoate maşina doar la competiţii, în restul anul ţinând-o doar în garaj. Din acest motiv, de 2 ani, de când s-a apucat de acest sport, a participat la toate competiţiile mari de acest gen. „Am început iniţial cu maşina de stradă căreia i-am schimbat motorul şi i-am pus unul mai mare. La maşina cu care concurez i-am făcut modificări la sistemul de frânare, la direcţie, transmisie etc. Am schimbat trei motoare până acum şi am investit în maşină aproximativ 3500 de euro”, ne mărturiseşte Mihai.
La 16 ani, pregătit de motoare tari
La această fază regională a Campionatului Naţional de Drift, a avut loc o premieră. Cel mai tânăr concurent a avut doar 16 ani. Iulian Jumuga, sau Jumi, cum îi spun prietenii, a participat în cadrul competiţiei cu un BMW E36, din ’92 cu o putere de 210 CP. „Eu am făcut modificările şi cred că e suficient de puternică pentru vârsta lui. Vreau să înceapă cu maşini de putere mai mică, pentru a se învăţa treptat cu ele şi a le putea stapâni mai tâziu pe cele foarte puternice”, spune tatăl băiatului, Augustin Jumuga, care este şi el un împătimit al driftului.
Jumi, este din Bucureşti şi spune că a început să conducă doar de trei luni. “Bine, dar teoria o ştiu de vreo 4 ani”, spune încrezător în sine. Tatăl său adaugă mândru „Îl antrenează vicecampionul naţional la drift, Mitrache. Marius Mitrache căruia i se mai spune şi KNS”.
Tatăl său recunoaşte că el este cel care i-a deschis apetitul băiatului pentru drift: „Pasiunea pentru maşini era, dar ceea ce s-a întâmplat în 2006, în Bucureşti, la Romexpo, mi-a stârnit cu adevărat interesul. În urma evenimentului de acest gen organizat de către „4tunning”, m-am apucat de acest sport, iar acum l-am orientat şi pe Jumi în această direcţie. Prefer să îmi văd copilul într-o competiţie sportivă, să am control asupra sa din punctul ăsta de vedere, nu să nu ştiu ce face după şcoală şi să se apuce de prostii în cartier. În plus, atunci când te implici într-o astfel de acţiune înveţi să fii disciplinat, o competiţie sportivă te educă pentru viaţă.
Pasiune, performanţă şi-atât
Aceeaşi problemă o semnalează şi cei din Bucureşti, lipsa locaţiilor pentru antrenament. Uneori mai închiriază anumite locaţii, parcări, dar oricum oamenii sunt foarte reticenţi în privinţa acestui sport.
Secretul performanţei în acest sport, spune Jumi, stă în pasiune: „Totul ţine de pasiune, dar, totodată, sunt şi anumiţi paşi de urmat treptat, nu te poţi apuca deodată să faci aşa ceva. Cel mai important este însă să îţi păstrezi calmul la volan atunci când încerci să faci toate acele manevre”.
Aşa cum au promis organizatorii acestei competiţii la început, tot ce s-a întâmplat în parcarea de la ERA Shopping Center a fost într-adevăr GRAV! Adică, tare,… sau COOL!