Un smartphone virusat al politicii bahluiene

Înainte de a începe acest text, trebuie să facem o mărturisire: noi, colectivul redacțional al Bârfei de Iași, am decis în unanimitate, la ultima ședință de redacție, să nu mai scriem niciodată despre chestiunile cât de cât serioase care au vreo legătură cu fostul deputat PDL de Nicolina, Nicușor Păduraru! Am inclus o rezoluție în acest sens în regulamentul de ordine interioară, iar interdicția – credeți-ne! – nu are nicio legătură cu cenzura! Pur și simplu, în ședința menționată, am încercat să discutăm despre valoarea ca „fapt de presă” a unora dintre numeroasele idei ale fostului deputat despre guvernarea USL, actuala situație a PDL, Mișcarea Populară, fiscalitate, DNA sau tăierea teilor; în cinci minute, am adormit cu toții, iar somnul colectiv a generat întârzieri, reproșuri din partea patronatului, tensiuni cu tipografia, reclamații de la cititori – adică, tot atâtea probleme care ne-au făcut să renunțăm.

Numai că interdicția adoptată de redacția noastră nu privește și chestiunile mai omenești, domestice, personale care îl privesc pe Nicușor Păduraru. Urmărim în continuare cu maximă atenție aceste fenomene, iar dintre acestea vă oferim următoarea mărturisire: „Am o problemă cu tastele, deseori scriu una, nu mai corectez din grabă şi iese altceva. Cică e smart tastatura şi ghiceşte din timp cuvintele scriindu-le implicit. Iată câteva exemple: USL iese ISLAMABAD / Fenechiu iese Grecii / Pesedist iese Petetist / Băse iesUn smartphone virusat al politicii bahluienee Năşea / Paleologu iese Osteolog / Funeriu iese Fineţii / Surdu iese Suedia / Doboş iese Doborî / Vosganian iese Bisanual / Antonescu iese Snobesc …. Vă daţi seama ce iese? Mai are cineva chestiuni d’astea «smart»?”

Acuma, dincolo de lipsa înfiorătoare de umor – chiar și involuntar! – al asocierilor cu pricina, ne surprinde absența cvasicompletă a sensului. Înțelegem chestiile astea cu „USL” și „Islamabad”, cu „Fenechiu” și „Grecii” (numele liberalului este, se pare, de origine elenă), ba chiar și cu „Băse” și „Nășea”, că vorba aia… Dar, să fim serioși: „Osteologog”?!, „Fineții”?!, „Bisanual”?!, „Snobesc”?!” What the fuck?!, cum ar spune francezul…

Inițial, ne-am gândit că e vorba de niște „acte ratate”, de acele invazii întâmplătoare, dar relevante ale subconștientului în vorbire sau în scriere, ca atunci când ai fi dispus să admiți că „Băsescu este, totuși, un animal politic redutabil, în sensul lui Aristotel” și ți-ar ieși ceva de genul „Totuși, până și Aristotel spunea că Băsescu este un animal”… V-am mai explicat fenomenul, așa că nu insistăm.

Suntem siguri că ați citit mai mult decât „Mersul trenurilor” și, în plus, nici nu credem că explicația ar fi cea corectă. Rămânând în zona psihanalizei, suntem siguri că Nicușor are un supraconștient (în speță, Băsescu) și bănuim că are și un conștient (altfel n-ar putea scrie toată ziua pe Facebook), dar nu băgăm mâna mâna în foc că deține un inconștient, un subconștient, instincte, impulsuri și alte chestiuni ignobile ca acestea; dacă ar avea, probabil că nu ar mai fi tot timpul așa de înțepat…

Drept pentru care credem că, pur și simplu, i s-a stricat tastatura; dar nu a telefonului, ci a lui, personală. La fel, foarte probabil, i s-a defectat și sistemul de operare; tot al lui, cel personal. E clar că nici programele nu sunt cu licență… Așa că, în calitate de specialiști atât în reparații de telefoane, cât și în psihanaliză, îl sfătuim pe Nicușor să își formateze urgent bateria, să reinstaleze sistemul de operare și să aibă mai mare grijă, în viitor, ce aplicații își instalează… în cap. Nu de alta, dar e evident programele alea cu Prefectura, Primăria, PNL, PDL și, mai nou, cu Mișcarea Populară erau pline de viruși…

Vodkafone

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *