O jumătate de milion de euro, atât a costat tramvaiul-minune lansat cu mare pompă de mai-marii regiei de transport din Iaşi. Cică vehiculul are wireless, aer condiţionat, probabil dizeuze şi maseuri personali, îi hrăneşte şi-i schimbă pe cei mici în timp ce bunicii se odihnesc pe banchetele frumos capitonate, la o bere.

Unde mai pui că tramvaiul, lucru scump tare, a fost renovat în Atelierele Paşcani, deci am făcut o treabă patriotică, am ajutat la industria Iaşului. Adică, am cumpărat o vechitură, o droagă din care sar tablele, am scuturat-o de rugină, am plătit mai mult decât pentru un Maybach, şi am pus-o pe roate! Avem tramvaiul mileniului la Iaşi! Problema este că nu merge, nu funcţionează! În rest, totul este perfect!

Reţeta moldovenească de frecat bani

Până mai ieri, tramvaiul celebru al oraşului-cetate a stat în garaj, că nu avea cine să-l conducă. Nici un vatman nu ştia care-i faza cu manetele, cu becurile care se aprind şi se sting. De unde să ştie bieţii oameni? Ei abia au reuşit să mâne pe şine epavele alea roşii, pe care le vezi clătindu-se între staţii şi în care ai impresia că ţi-ai ridicat casă pe vulcanul Etna. Mereu dai cu capul de pereţi la câte o curbă bruscă ori o pufnitură din tampoane.

Ei, şi după ce s-a găsit şi omul care să plimbe tramvaiul deştept, uite a dracului ghinion, că a rămas înţepenit pe şine. Nu omul, ci bijuteria de 500.000 de euro, minunea RATP-ului , care s-a făcut de râsul curcilor. Auzi, şi unde s-a găsit să nu mai pornească: pe podul Alexandru! În cartier muncitoresc, adică! Măcar dacă se încăpăţâna şi el să se blocheze în faţa Palatului Culturii, ca să păcălească fraierii cum că e piesă de muzeu, ori pe Copou, să spună că este un monument ridicat în amintirea victimelor accidentului din 2011, când un tramvai a scăpat din frâne şi a pornit-o dezlegat la vale.

Unde-i japcă, nu-i tocmeală!

Transportul din Iaşi e o durere mare de cap pe care niciun şefuleţ nu vrea s-o lecuiască fiindcă e aducătoare de parale. Multe! Vrei, nu vrei, de circulat tre’ să circuli şi mai apelezi şi la mijloacele comune. Adică, autobuze, tramvaie şi microbuze. În oricare din ele te urci, faci un pas către Spitalul Socola. Te iau bătăile de inimă şi nervii imediat ce compostezi biletul, care fie se umple de cerneală de nu se vede dovada că ai plătit pentru o călătorie, fie rămâne blocat ori se rupe în aparat. Gluma se îngroaşă atunci când trebuie să explici controlorilor (aleşi pe sprânceană, singurul criteriu fiind lobotomia dovedită) că tu ai plătit, că ai dat 2 lei pentru o călătorie de coşmar şi că nu ai nicio vină că aparatele de taxat sunt aşa cum sunt.

Vă spun drept, umilinţă mai mare decât în mijloacele de transport în comun din Iaşi doar în trenurile CFR sau la coadă la impozite mai trăieşti. După ce te înghesui să prinzi un loc la geam ca să nu mori intoxicat de duhoarea de la vecinul de alături ori te fereşti cât poţi de paporniţa basarabencei grase, ce vine mereu cu aceleaşi scrumbii la piaţă, îţi aterizează în coase rucsacul vreunui puber ori mânerul bicicletei vreunui nepot scos forţat la plimbare, că bunica are gratis pe tramvai. Te calmează doar gândul că vei coborî la prima, timp în care poţi citi sfaturile RATP pe timp de caniculă. Nu zice şi cum poţi să-ţi recapeţi banii pierduţi în tramvaiele care se defectează, aşa cum a fost cel care s-a poticnit pe coama podului. Sau o fi fost intenţionat, să vadă tot Iaşul pe ce se duc paralele!

Maricel Poalelungi