De-o bucată de vreme, lumea academică ieșeană a reînceput să se agite pe tema unei viitoare mega-universități, care să le reunească pe toate cele cinci fabrici de diplome de stat. Ideea nu e nouă. A mai fost vehiculată pe vremea când rector la ”Al.I. Cuza” era Dumitru Oprea, căruia nu i-ar fi displăcut să fie tartor peste tot ce înseamnă strudenți de stat în Iași. A mai fost vehiculată acum vreo trei ani, când apăruse pontul că o corporație universitară ar primi mai mulți bani de la bugetul de stat. Acum, vioara întâi în unificarea universităților este rectorul UMF, Vasile Astărăstoae, cel puțin de când UAIC s-a cam dus la vale, iar UMF a devenit o adevărată tiparniță de bani. Bun, mega-universitate, dar de ce? Cui folosește și cum?

Context
Întâi, câteva cifre. În Iași, după scriptele Ministerului Educației, sunt vreo 70.000 de studenți. Echivalenți, nu fizici. Statistica spune că sistemul public ieșean cuprinde doar 44.120 de studenți. Cei echivalenți reprezintă o cifră teoretică, în baza căreia sunt alocate fondurile din așa numita ”finanțare de bază”. De exemplu, Universitatea de Arte are 5.806 studenți echivalenți, în baza cărora Ministerul i-a acordat anul ăsta 15,7 milioane lei. În realitate, Universitatea are doar 1.026 de studenți fizici. Dar cum, ca să scoți un pianist trebuie să cumperi pian, iar pentru a scoate un economist n-ai nevoie decât de tablă și cretă, un student la Arte face cât trei economiști și mai bine. UMF are 8.935 de studenți fizici, dar 15.000 echivalenţi, ș.a.m.d. Ați prins ideea, nu? Ei, la finanțarea de bază se mai adaugă niște alocări suplimentare, cam o treime din banii de bază, încă niște mărunțiș pentru implicarea universității în viața comunității, adică burse speciale, sponsorizări etc. și rezultă așa numita finanțare instituțională.

700 milioane lei anual
În total, toate finanțările astea înseamnă pentru universitățile ieșene 240 milioane lei. Atât au fost anul trecut, dar cifrele nu s-au schimbat mult. Nici această cifră nu reprezintă însă toți banii de care dispun universitățile. În cazul UMF, că tot vorbirăm de Astărăstoae, cei 42,14 milioane lei primiți de la stat anul trecut (43,4 milioane lei anul ăsta, pentru cine vrea să intre în detalii) reprezintă doar un sfert din bugetul universității, care în 2013 a fost de 159,5 milioane lei. O sută și ceva de milioane au venit din taxele de școlarizare, că jumătate din studenții UMF plătesc taxe, nu doar 10% ca la UTI sau o treime ca la UAIC, taxele de reînmatriculare, restanțe etc. Nu, șpăgile luate de profi nu intră în calcul la bugetul total. USAMV are proprietăți funciare mai ceva ca un urmaș de fanariot. Numai în Ialomița are o tarla de 11.000 ha, care aduce și ea niște bani grămadă. Dată în arendă, la prețul minim, doar ea poate aduce 6-7 milioane de lei anual, fără bătaie de cap. Adunând bugetele celor 5 universități de stat ajungem ușor la vreo 700 milioane lei anual, adică aproape cât bugetul municipiului Iași. Și parcă e mai fain să împarți banii ăștia la doar 44.000 de ”supuși”, decât la 320.000, fiecare cu problemele și pretențiile lui.

Top 500 mondial
Rectorul mega-universității ar avea astfel pe mână aproape un buget municipal în fiecare an, cu care i-ar putea polei cu aur pe toți cei 2.708 de profi, conferențiari, asistenți și lectori care deservesc sistemul universitar de stat ieșean. Pe ce altceva s-ar putea duce banii, n-are rost să vorbim: renovări de cămine, dotări de laboratoare, burse în străinătate, cercetare și orice altceva vă mai trece prin cap. Asta, pe partea economică. Unificarea ar aduce beneficii și pe latura strict academică. La ora actuală, niciun top mondial al universităților nu bagă în seamă pe vreuna din cele cinci ieșene. Niciuna nu se află în top 500 mondial. Laolaltă, ar putea apărea într-un astfel de top, ceea ce înseamnă, în traducere liberă, că ar apărea la un search pe google dat de șeicul care vrea să-și dea cei 24 de copii la facultate. Deci, o șansă în plus la mai mulți bani, cu urmările pozitive de rigoare. Aceasta pentru că topurile se fac din puncte date pentru articolele publicate în reviste de specialitate cotate ISI. Adicătelea, cu impact pe plan mondial și citite de oamenii de știință. Dacă publici un articol în ”Revista română de ORL”, ai zero puncte, că nu e cotată ISI. Dacă ”British Medical Journal” îți acceptă o lucrare, te-ai scos cu un punct.

Orgolii cât casa
Bun, care este partea proastă a ecuației? Păi, în primul rând, nimeni nu știe exact cum s-ar putea face unificarea asta. Ar fi primul caz de acest gen după 55 de ani, de la Babeş – Bolyai încoace. Apoi, nu e suficient să vrei, trebuie să vrea și ceilalți să accepte căciula asta. Îl vedeți pe Ișan de la UAIC, de exemplu, acceptând să fie un pârlit de prorector pe moșia altuia? Sau pe Giurmă, de la UTI? Orgoliul fiecărui rector în parte ar fi principala piedică în calea unei unificări, oricare ar fi avantajele acesteia. Iar orgoliile universitare sunt alea mai date naibii din toate.

Pohta lui Astără
Ar mai fi un avantaj din această unificare, dar e de ordin personal, pentru Vasile Astărăstoae. Omul este rector UMF, președinte la Colegiul Medicilor, plus alte comitete și comiții. Îi plac funcțiile, cum ne plac nouă studentele mediciniste, ba încă mai dihai. Iar ca rector al UMF, se află deja la al doilea mandat și n-are voie mai multe. Or, în 2016, mandatul ăsta se termină. Și-atunci? Cum să rămână pe dinafară, când abia se obișnuise cu fotoliul? La o universitate nouă însă, ar putea-o lua de la capăt. Ce dacă are deja 65 de ani și va avea 67 în 2016? Cu încă 8, în două mandate de rector al mega-universității, abia ar ajunge la 75 de anișori, ceea ce nu este prea mult în mediul academic, nu?