Acum câteva zile, o știre „bombă” zguduia Iașul academic. Dacă nu prin noutatea subiectului, cel puțin prin numele celor implicați și al instituției pe care o reprezentau. Rectorul Universității „Petre Andrei”, decanul facultății de Drept și alte persoane din conducerea instituției de învățământ au fost săltați de procurorii DNA. Motivul, de-a dreptul stupid, o „găinărie”, cum s-ar zice: luare de mită, favorizarea făptuitorului, fals și altele asemenea. Dacă te poți aștepta ca un polițist să fie acuzat că a luat mită, ca un politician să pretindă un comision gras de la un om de afaceri sau ca un medic să-și ceară „dreptul”, parcă sună ciudat ca ditamai rectorul să fie implicat în luarea unei șpăgi pentru reînmatricularea unui student chiulangiu.

Creșterea și descreșterea
Dacă într-adevăr s-a ajuns atât de jos, am putea spune că un astfel de incident marchează sfârșitul unei universități, a celei mai credibile universități private din Moldova, care a dat prefecți, deputați, chiar miniștri. Cum s-a ajuns ca o instituție care avea la un moment dat un patrimoniu de 30 de milioane de euro, care își avea sediul în cea mai înaltă clădire din Iași la vremea ei să lase acum un gust amar, ca un butic unde vânzătorul te înșală la cântar? Cu voia dumneavoastră, vom urmări puțin istoria UPA. Creșterea și descreșterea unui imperiu, ca să-l parafrazăm pe Dimitrie Cantemir.

Context
Anul 1990 a adus cu sine, pe lângă aerul de libertate de care românilor le era atâta dor, și un vid legistalativ enorm. Dintr-o dată, tot ce era interzis până în 1989, era permis. Legile care interziceau erau abrogate, fără ca în locul lor să se așeze reglementări serioase, inclusiv din lipsa de timp. Membrii Consiliului Provizoriu de Uniune Națională, primul parlament post-revoluționar, nu mai pridideau încercând să creeze cadrul pentru noua Românie. Legi scoase în pripă au încercat să reglementeze activitatea societăților comerciale, a regiilor autonome sau a fundațiilor, noțiuni cu totul noi chiar și pentru muți dintre cei care le votau. Și aici începe în istoria UPA.

Geneza
Unul dintre personajele Iașului interbelic a fost Petre Andrei. Sociolog, profesor universitar, om politic, adversar îndârjit atât al comunismului, cât și al Gărzii de Fier. În octombrie 1940, un grup de legionari a venit să-l aresteze, în casa lui de pe actuala Lascări Catargi. Pentru a evita soarta pe care avea s-o aibă Nicolae Iorga, Petre Andrei s-a sinucis. După 50 de ani, unul dintre fiii săi a înființat o fundație care îi purta numele. În cadrul acestei fundații, menită să îngrijească postum de opera lui Petre Andrei, s-a înființat un departament fără personalitate juridică, un nucleu de universitate cu două specializări: drept și economie. La cei doi fondatori, Petre „Pichi” Andrei și Doru Tompea, s-au adăugat un an mai târziu Niculae Niculescu și Constantin Andronovici. Aceștia înființaseră o societate comercială care se ocupa cu școlarizarea tinerilor absolvenți de liceu tot în drept și economie.

Explozia
Erau anii în care nu exista încă o lege a învățământului privat, deci putea să-l facă oricine. În 1992, la cele două specializări inițiale s-a adăugat psihologia, urmată și de altele. În acei ani, universitățile apăreau în Iași precum ciupercile după ploaie. „Dimitrie Cantemir”, „Ștefan Lupașcu”, „Mihail Kogălniceanu”, „Gheorghe Zane”, „Petre Andrei” și cine mai știe care, duceau o luptă feroce pentru a gestiona visele de viitor ale foștilor liceeni. Erau ani în care efectiv dădeai cu banul atunci când alegeai învățământul superior privat, pentru că multe „universități” nu erau altceva decât buticuri, cu o casierie la un capăt și o imprimantă la celălalt, pentru a scoate diplome nerecunoscute de nimeni.

Acreditarea
UPA a reușit să reziste pe această piață, devenind una dintre puținele universități private serioase din România. Anul 1999 a adus acreditarea facultăților de economie și de drept. Trei ani mai târziu, a apărut și legea care aproba înființarea și acreditarea UPA, ca instituție de învățământ superior privat, cu drept de a emite diplome recunoscute, după ani îndelungați în care absolvenții universității își susțineau licența la universități de stat. Acreditate.

Începutul scandalului
Același an a marcat însă și începutul sfârșitului, care avea să se prelungească până în ziua de azi. În 2002, „Pichi” Andrei a murit, lăsând în urma sa o rivalitate surdă, încă nemărturisită fățiș, între Tompea și Niculescu. Petre Andrei jr. fusese factorul de echilibru. După dispariția lui, săbiile au fost scoase din teacă. În chiar ziua înmormântării lui Petre Andrei, la inițiativa lui Doru Tompea, au fost organizate alegeri pentru conducerea Fundației Academice „Petre Andrei”, în lipsa lui Niculescu. Acesta a fost și începutul oficial al războiului. Care a mai durat vreo doi ani într-o formă surdă, timpul trecând în constituirea taberelor care aveau să-și sară ulterior la beregată. Ulterior, pe o parte a baricadei s-au aflat Doru Tompea, Cristian Bocancea și Sorin Bocancea, alături de cadrele didactice de la facultățile de Științe Politice și, respectiv, Psihologie și Asistență Socială. De cealaltă parte, Niculae Niculescu și Andronovici, împreună cu facultățile de Drept și Economie.

Bătaie pe fotoliul de rector
Cele două tabere aveau să lupte pentru ceea ce conta, Universitatea propriu-zisă. Fundația era o miză prea mică. Tot ce însemna valori imobiliare și cele „mobiliare”, adică studenții, țineau de universitate, nu de fundație. Taberele s-au pregătit până în 2004, când războiul a devenit fierbinte. Petre Andrei jr. stabilise, fără a exista însă nimic scris, ca fiecare dintre fondatori să fie rector timp de doi ani, ca să nu iasă ceartă. Andronovici a fost rector în perioada 1998-2000. Niculescu ar fi urmat în 2000, dar el i-a lăsat locul soției sale, care a rămas timp de patru ani. În 2004, când Tompea și-a cerut locul, Niculescu a spus că e rândul său, pentru că nu el condusese universitatea, ci soția sa. Și așa a izbucnit totul.

Cu doi rectori
Fiecare tabără a organizat propriile alegeri pentru rector, făcând totodată reclamații la Ministerul Educației, la Consiliul Național pentru Evaluare și Acreditare Academică, la Poliție, la Parchet și oriunde se mai putea reclama uzurparea „tronului” de către celălalt. Universitatea avea doi rectori, fiecare domnind peste o jumătate și revendicând-o pe cealaltă. Mai mulți miniștri au dat ordine de invalidare a alegerii lui Niculescu. Acesta a respins ordinele în Senatul pe care îl controla și a organizat alegeri, în lipsa lui Tompea. Tompea a organizat și el alegeri, în lipsa lui Niculescu. S-a ajuns în instanță, findcă miniștrii educației își prinseseră deja urechile în haosul de la UPA. Se ajunsese să se și propună desființarea de către Minister a universității, ca singură cale de rezolvare a situației. Nimeni nu mai înțelegea ce se întâmplă, cine ce conduce, care ștampilă e valabilă și în ce cont trebuie să-și depună banii studenții. Procesele se țineau lanț, ca și acuzele reciproce între cei doi rectori pe jumătate și aliații lor. Niculescu devenise „bolșevic”, „economist de mahala” sau „cadavru didactic”, Adronovici – „specialist în dreptul cosmosului”, Tompea – „comunist”, „primitiv”, „cu halucinații de om bolnav”. Și tot așa. În paralel, prin 2007, ajunseseră să funcționeze Universitatea „Petre Andrei” Iași și Universitatea „Petre Andrei” din Iași, ca entități distincte, ambele revendicând patrimoniul existent.

Patrimoniu uriaș
Care patrimoniu devenise, în anii de glorie ai universității, extrem de important. La un moment dat, era evaluat la aproximativ 30 de milioane de euro. 18 milioane era estimarea cea mai modestă. Un bloc turn în centrul orașului, un parter de bloc pe Ștefan cel Mare și un cămin pe strada Otilia Cazimir, reprezentau baza acestui patrimoniu. Căminul fusese cumpărat pentru ca universitatea să poată demonstra că poate caza studenții din alte județe, condiție pentru acreditare.

Probleme financiare
În plin conflict, când haosul era în toi, au început problemele financiare. Nu pentru că studenții ar fi fugit de universitate. Aceștia veneau în continuare, înscriindu-se fie în stânga, fie în dreapta, în funcție de cariera pe care și-o doreau. Nu-i interesa semnătura cui apărea pe diplomă. Problemele au apărut din mai multe direcții, ambele tabere avându-și partea. Universitatea „Petre Andrei” și Universitatea „Apollonia”, înființată de Vasile Burlui, fuzionaseră în 2003. Miza era tot imobiliară, casa Beldiman de pe strada Păcurari, în apropiere de Biblioteca Centrală. Mai puțin academică, deși „Appolonia” venea și ea cu o facultate de medicină. În 2004 s-a văzut de fapt că fusese ceea ce se numește în general o mare păcăleală. Așa cum fuseseră făcute actele, casa Beldiman a rămas în proprietatea lui Burlui. În urma fuziunii, UPA preluase doar datoriile „Apolloniei” către stat. Fuziunea fusese inițiativa lui Niculescu. De partea cealaltă, și Tompea avea probleme. Un control al Fiscului l-a acuzat că ar fi gestionat ilegal milioane de lei din bugetul universității. În plus, în 2009 și-a arătat colții și criza, care a dus la prăbușirea numărului de studenți. Practic, numărul celor care cotizau la bugetul universității a scăzut dramatic. Ca idee, taxa pe an, pentru un student la Drept este acum de 4.400 de lei, la fel pentru facultatea de Psihologie, de 3.800 lei la Economie și Asistență Socială.

Pe tobogan
Greu de spus cum, dar până la urmă, meciul a fost câștigat de Tompea. Dar era prea târziu. Universitatea era în degringoladă, cu mai puțin de 1.500 de studenți rămași, cu datorii imense la Fisc. S-a ajuns la cereri de insolvență, contestate și ele în instanță de Tompea. Care însă nu a mai putut face nimic atunci când s-a ajuns la executarea silită de către Fisc. Cu toate contestațiile la executare și procesele, blocul-turn a ajuns să fie scos la vânzare, pentru datorii la Garanti Bank, ANAF și un executor judecătoresc. Turnul a fost vândut aproape degeaba, dacă luăm în calcul valoarea sa contabilă. De la o evaluare inițială de 30,9 milioane de lei, s-a ajuns să fie vândut cu 15,45 milioane de lei, către Universitatea de Medicină și Farmacie, în august 2014. Nu a fost sfârșitul și el încă nu a venit nici acum, dar deja sună a agonie. Universitatea s-a mutat pe Splai Bahlui și este greu de spus că ar mai trăi. Ultimele evenimente par să arate că sfârșitul celei mai mari universități private din Moldova este aproape.