Visul liricului Varujan Vosganian de a fi din nou parlamentar s-a îndeplinit duminica trecută, preşedintele ALDE Iaşi reuşind să treacă pragul electoral. Înainte de alegeri, în stilul caracteristic, adică cleios şi siropos, Vosganian a trimis pe Facebook un mesaj electoratului, din care redăm doar stratul subţire de miere: “Mă adresez tuturor care, asemenea mie, și-au legat viața de acest ținut al Moldovei. Tuturor celor care au crescut pe dealurile Sucevei, în foșnetul fagilor, pe malurile Prutului, la umbra livezilor de meri sau de cireși, prin lanurile aurii de la poalele Tutovei, sau printre viile de pe colinele Măgurii vrâncene”. Măcar pentru aceste metafore electorale şi tot merita votat omul.
Marius Bodea, la prima ieşire la rampă pe scena Camerei Deputaţilor. Botez în Parlament
Deputaţii ieşeni Marius Bodea (PNL) şi Cosette Chichirău (USR) au semnat prima lor iniţiativă legislativă, făcându-şi astfel debutul în activitatea parlamentară. Munca nu a fost…