În ultima vreme, anonimatul a devenit a doua natură pentru parlamentarii de Iaşi Daniel Oajdea şi Varujan Vosganian. Bun, nici înainte nu debordau de popularitate printre ieşeni, dar măcar mai dădeau o fugă din an în Paşti pe la cabinetele parlamentare. Pe unul l-a speriat DNA, iar celălalt şi-a pierdut busola traseismului. Însă precum marile spirite se întâlnesc, la fel şi drumurile celor doi s-au intersectat în avionul Iaşi – Bucureşti, venind din Parlament.
Daniel Oajdea: Permiteţi? V-aţi aşezat pe scaunul meu.
Varujan Vosganian: Vă înşelaţi, stimate domn. Iată biletul meu: 13 bis.
Oh, dumneavoastră sunteţi, domnule Vosganian! Ce onoare. Şi eu tot 13 bis am. Uff, ce jenant! Oare când vom avea şi noi la Iaşi servicii aeriene de calitate?
Servicii avem, dar sper să nu performeze şi în domeniul aerian. Mă bucur să vă reîntâlnesc, domnu’ Oajdea. Nu v-am văzut de la amendamentul 84 pe Legea 78 din 2010.
Ba s-avem pardon, cred că n-am mai avut onoarea de a ne întâlni încă de la adoptarea paragrafului 15 din Legea 189 pe 2009.
Aia cu protecţia moluştelor de casă? Da, da, îmi aduc aminte, ce dezbateri furtunoase au fost la Cameră! Dar de legea salarizării personalului de Ciulniţa vă mai aduceţi aminte?
Da, bineînţeles! Îmi aduc aminte cum dumneavoastră aţi insistat ca sumele să fie defalcate pe două clase de salarizare, clasa 1 şi clasa a 2-a, plus un spor de stres pentru fiecare cuşetă în parte.
Ce vremuri, dom’le, ce vremuri! Nu tu Cod Fiscal, nu tu legi pe sănătate, pe învăţământ, găselniţe din astea, electorale. Apropo, dumneata cum mai stai în sondaje? Cam care mai e atmosfera în colegiu?
Dar pe cine mai interesează chestii din astea statistice? Eu trăiesc viaţa adevărată, dom’ Vosganian. Mă duc la piaţă, printre oameni, să le iau pulsul. De pildă, dacă până acum doi – trei ani, mai aveam tupeu şi puteam lua două kile de cartofi pe datorie, acum nu-mi mai dă nimeni nici măcar o ceapă degerată fără s-o plătesc. Asta e, oamenii sunt nemulţumiţi de clasa politică.
Păi tocmai de asta sunt supărat pe guvernarea actuală. Dom’le, nu zic nu, or fi ridicat ei nivelul de trai, au mai umblat pe la salarii, pe la impozite, dar la creşterea puterii de cumpărare a voturilor de către candidaţi cine se gândeşte? Că doar cu palavre nu mai convingi prostimea nici măcar să-ţi dea un amărât de like pe Facebook.
Lăsaţi-mă şi cu Facebookul ăsta. Când îl deschid dimineaţa, primul lucru pe care-l face este să mă întrebe la ce mă gândesc! Hai, o zi, două, mai merge, că am ce să-i răspund, dar chiar zilnic trebuie să mă gândesc la ceva? Curată tortură, dom’le!
