În ultima vreme, necazurile scriitoriceşti se ţin lanţ de senatorul Varujan Vosganian. După ce un grup de dizidenţi s-a desprins din USR, al cărui prim vicepreşedinte e parlamentarul armean, iată că o altă pacoste literară s-a abătut asupra acestuia. O scrisoare iniţiată de Vosganian, menită a susţine proiectul autostrăzii Iaşi – Târgu Mureş şi purtând semnătura a 79 de parlamentari din judeţele Moldovei, a fost publicată pe site-ul Senatului, dar, din nefericire, numele mai multor aleşi ieşeni au fost scrise greşit. Spre exemplu, Cozmanciuc era Cosmanciuc, Grigore Crăciunescu fusese botezat Viorel Crăciunescu, Agrigoroaei apărea Agrigoroaie, Oajdea devenise Oaşdea etc. Convins că este urmărit de-o piază rea, Vosganian a pus mâna pe jurnal şi şi-a stabilit o strategie contra deochiului.
– De ceva timp, nimic nu-mi mai iese. Nişte scriitoraşi de doi lei s-au răsculat împotriva mea şi a lui Nicky Manolescu, alţi scriitoraşi de trei parale, de data asta plătite de mine, au pocit numele mai multor onorabili parlamentari ieşeni, pentru ca, colac peste pupăză, să mai vină şi unul, Ghiulbenghian, să mă toarne la DNA că aş fi făcut nu ştiu ce afaceri necurate pe spatele Uniunii Armenilor. Zău dacă mai înţeleg ceva! Abia îmi găsisem şi eu un rost, o şansă la revenirea în înalta societate, graţie prietenului Tăriceanu, şi, poftim, iar sunt în mijlocul unui scandal. Ce păcate oi fi făcut, nu ştiu. Iaca, sunt şi eu un biet senator, care-şi face veacul de singurătate în colegiu de vreo patru mandate încoace, fără să-l întrebe nimeni nimic. Nici măcar nu vine nimeni să-mi zică “dă-te mai încolo”, atât de inofensiv sunt. Mai scriu o carte, mai trimit o scrisoare deschisă, mai colorez nişte pixeli pe un blog, chestii din astea, atât de fireşti pentru un parlamentar. Chiar nu mai încape lumea de mine? Chiar să nu avem cu toţii loc sub soare, oameni buni? E clar, oricât m-aş plânge, precum Iov, pare-se că cineva îmi poartă sâmbetele. Va trebui să iau măsuri, pentru că, altfel, cine ştie, mă trezesc într-o zi fără diurnă, fără cabinet, fără fotoliu, fără colegi, fără principii, pe scurt, fără nimic de-ale gurii. Iar un politician trebuie musai să bage ceva-n gură, că altfel nu mai este el însuşi. Mâine mă duc şi convoc o şedinţă specială a grupului de rugăciune din Senat. Sunt convins că voi întâlni mulţi colegi care simt nevoia unor confesiuni la ceas de seară. Cu cei care s-au spovedit deja la DNA, cred că vom depăşi binişor cvorumul necesar unei rugăciuni fierbinţi, izbăvitoare de duşmani pe final de mandat.
