Cunoscut până nu demult ca personaj cu lipici la funcțiile oferite cu mărinimie de partid, Vasile Șalaru este pe punctul de a fi mătrășit din ALDE, găselnița lui Tăriceanu și a lui Constantin de a mai prinde niscaiva locuri în Parlament.
Drept urmare, după o ședință cu scântei ținută mai acum câteva zile, conducerea ALDE Iași ar fi votat pentru excluderea lui Șalaru din partid, cunoscut ca slobod la gură și cu opinii care nu se prea pupă cu noile directive trasate de Tăriceanu și Vosganian. Directive care înclină și spre o debarasare de foștii susținători ai lui Daniel Constantin și tot ceea ce a însemnat suflarea conservatoare de la Iași.
Acum, supărarea cea mare a lui Șalaru s-ar putea să nu fie neapărat din cauza mătrășirii spiritului conservator din ALDE, ci mai ales a pierderii postului de consilier județean, pe care l-a obținut cu chiu cu vai după ce nu a mai încăput pe listele parlamentare. Prin urmare, nu putem decât să-l parafrazăm pe nea Vasile Șalaru cu o frază care i-a adus, nu demult, demisia din funcția de secretar de stat la Educație: pieptu-n față, dosu-n spate și să leșine de ciudă șefii de partid!
Iar cum un șut în dos poate fi considerat un pas înainte, ne întrebăm spre ce zări va mai apuca în continuare Vasilică al nostru. Că doar există viață și după politică, nu-i așa?