Anunţată cu mare tam-tam de BRD, promovarea turneulului „BRD Năstase Ţiriac Trophy“ la Iaşi a fost un amestec de emoţie şi nerăbdare a prichindeiilor care au înfruntat căldura pentru a schimba câteva mingi peste fileu cu foste glorii ale tenisului mondial, nesimţirea, blazarea şi lipsa de bun-simţ a unor vedete plictisite, din care au rămas doar „aerele“, dar şi profesionalismul cu care înţeleg unele staruri mondiale să trateze oamenii de rând.
Organizarea „marelui“ eveniment a fost în nota celor de la BRD (adică slabă spre proastă), micuţii veniţi în număr foarte mare în Piaţa Unirii fiind nevoiţi să înfrunte căldura, în timp ce cunoscuţii celor de banca sus-amintită se delectau la umbră cu un suc sau cu o apă rece şi multe tricouri primite moca.
După o aşteptare de aproape o oră, mulţimea a început să freamăte: Vin!
Şi-au venit, pe melodia „Stand up for the champions!” şi în aplauzele a câtorva mii de ieşeni, dornici să-i vadă în carne şi oase pe aşii tenisului mondial de altă dată.
După două game-uri jucate de cuplurile Ilie Năstase – Yannick Noah cu Younes El Aynaoui – Mansour Bahrami, Andrei Pavel i-a luat locul primului, pentru ca, la final, Noah, Aynaoui şi Bahrami să schimbe mai multe pase peste fileu cu tinerii tenismeni din Iaşi.
Bilă albă pentru Nadia
Elegantă ca de obicei, fosta gimnastă Nadia Comăneci (moldoveancă get-beget), care a dat autografe zecilor de fani care au dorit să aibă o amintire cu marea sportivă, a declarat că sportul românesc are nevoie de cât mai mulţi copii, pentru a se putea alege viitoarele talente.
„Avem nevoie de foarte mulţi copii la baza sportului. Trebuie să motivăm copii să facă sport şi tocmai de aceea facem şi această promoţie. E bine ca aceşti copii să ne vadă pentru că ei au auzit de noi de la părinţi sau ne-au văzut doar pe youtube. Gimnastica românească are acum o echipă destul de bună, bine pusă la punct. Ştiu că este o fată foarte bună, Larisa Iordache, care nu va putea concura la acest campionat mondial deoarece nu are vârsta. Oricum, ea va putea participa la Olimpiada de anul viitor“, a spus Nadia Comăneci.
„Gentleman” Ilie Năstase: „Nesimţită ce eşti!
Într-o contradicţie totală cu Nadia, Ilie Năstase, care a afişat o faţă plictisită şi sictirită (ca de obicei), şi-a dat în petec în momentul în care a fost întrebat de o reporteriţă despre dosarul avut de iubita sa, fosta puşcăriaşă, Briggite Sfăt.
„Eu sunt aici să joc tenis! Veniţi peste mine cu prostii de astea, legate de dosare. Numai prostii aveţi în capul ăla! Luaţi toate dosarele, ce mă luaţi numai pe mine, luaţi pe toată lumea. Mai sunteţi şi blondă! Nesimţită ce eşti!“
Numele iubitei lui Ilie Năstase, Brigitte Sfăt, a apărut într-o interceptare a unei convorbiri în care apare contrabandistul de ţigări „Gigi Olteanu”, monitorizat în dosarul în care soţia unui diplomat congolez din Serbia a fost arestată.
#gallery-1 {
margin: auto;
}
#gallery-1 .gallery-item {
float: left;
margin-top: 10px;
text-align: center;
width: 25%;
}
#gallery-1 img {
border: 2px solid #cfcfcf;
}
#gallery-1 .gallery-caption {
margin-left: 0;
}