Joi, 12 noiembrie 2015, s-au împlinit trei ani de la intrarea în vigoare a contractului de delegare a Serviciului Public de Termoficare din Municipiul Iași. În toți acești trei ani, echipa Veolia Energie Iași și-a respectat angajamentele asumate față de ieșeni încă din prima zi de activitate. Iată comunicatul companiei:
„1. Am crescut eficienţa energetică a sistemului centralizat de termoficare pe întregul lanț-producție, transport, distribuție, furnizare:
– Am crescut randamentul global al sistemului cu 5%
– Am fiabilizat echipamentele principale de la ambele centrale de producție (CET Tudor și CET Holboca)
– Am scăzut apa de adaos (pierderile de apă) pe rețelele primare și secundare cu 44%
– Am scăzut consumurile interne de electricitate cu 10%
– Am crescut gradul de continuitate în furnizarea energiei termice către clienți până la 96,9%
– Am înlocuit 4,5 km de rețele primare și 7,5 km de rețele secundare, care se adaugă la cei 11 km de magistrale de termoficare înlocuiți de Municipiul Iași cu fonduri europene
– Am introdus 2,1 km de conducte de recirculare a apei calde de la punctele termice până la subsolul blocurilor
– Am înlocuit 2.198 de contoare clasice cu aparate de măsură cu citire radio, de la distanță
– Am asigurat asistenţă tehnică pe parte de implementare pentru Proiectul European derulat de Municipiul Iași în vederea eficientizării sistemului centralizat de termoficare și a conformării acestuia la standardele de mediu obligatorii în Uniunea Europeană începând cu 1 ianuarie 2016
2. Am securizat din timp aprovizionarea cu combustibil:
– Întreaga cantitate de cărbune necesară sezonului de încălzire este adusă la CET Holboca între lunile iulie și octombrie, în așa fel încât să evităm costurile inutile cu degivrarea și concasarea în timpul iernii
– Contractele pentru gazele naturale și păcură sunt semnate întotdeauna din timpul verii
3. Ne-am îndeplinit și chiar depășit obligația contractuală în ceea ce privește investițiile:
– În perioada noiembrie 2012 – decembrie 2015, investițiile realizate de Veolia la Iași vor fi de 28,2 milioane de lei, depășindu-se obligația asumată în contractul de concesiune (de 27,7 milioane lei).
4. Am îmbunătățit relația cu ieșenii racordați la sistemul centralizat de termoficare:
– Am organizat un sondaj de opinie în vară anului 2013 în urmă căruia am identificat principalele măsuri de luat atât pe parte tehnică, de exploatare, cât și din punct de vedere al activității comerciale
– Am înființat Biroul de Relații cu Clienții (la sediul din Calea Chișinăului 25, etajul 1), Centrul de Apel non-stop cu număr gratuit (0.800.800.123), am creat o adresă unică de email (iasi@veolia.com) și un cont pe Facebook (https://www.facebook.com/veoliaenergieiasi/)
– Am înființat echipe tehnice pentru intervenții urgente în caz de avarie, care funcționează în regim de permanență 24/24 hrs
– Am organizat audiențe publice la Centrele de Informare a Cetățenilor din toate cartierele Iașului, pe care le-am transmis în direct în mediul online
– Am implementat o politică a dialogului constructiv în ceea ce privește clienții care înregistrează datorii la plata energiei termice în așa fel încât să identificăm și să aplicăm de fiecare dată soluții personalizate, care să ducă la deblocarea situațiilor dificile apărute în unele cazuri, prin semnarea de protocoale de plată eșalonată a debitelor, ceea ce ne-a ajutat să ajungem la un grad de încasare a facturilor de peste 93%
– Am menținut un dialog permanent cu reprezentanții firmelor de repartitoare de costuri și ai societăților de administrare imobile ce își desfășoară activitatea în Municipiul Iași, cu scopul de a soluționa punctual și rapid sesizările pe care le primim de la clienții noștri
– Cu sprijinul ANRSC (autoritatea de reglementare în ceea ce privește serviciile publice), am contribuit activ la acțiunea derulată de Primăria Municipiului Iași privind repartizarea corectă a costurilor cu căldura în condominii, obiectivul principal fiind respectarea Legii și eliminarea treptată a cazurilor în care unii locatari sunt încărcați ilegal de asociații la plata căldurii pe listele de întreținere. Peste 1.000 de familii și-au primit înapoi banii plătiți în plus din cauza acestori greșeli
– Am organizat împreună cu ANRSC cursuri gratuite de inventariere a suprafeței echivalente termic (SET) pentru reprezentanții firmelor de administrare din Iași, în așa fel încât să ne asigurăm de repartizarea corectă a facturilor la încălzire în blocuri.
Rezultatele tuturor acestor acțiuni pozitive ne bucură și ne responsabilizează pentru următorii 17 ani ai contractului de delegare:
– Numeroase clădiri mari au ales termoficarea centralizată: hoteluri (Moldova, Ramada, Unirea și Eskada), complexuri de birouri (Tester Business Park), instituții de cultură (Ateneul Tătărași), lăcașuri de cult (bisericile Sfântul Iulian din Tars și Sfântul Nicolae), instituții de învățământ (Colegiul Național Mihail Sadoveanu, Grădiniță cu Program Prelungit 4, Liceul Vasile Alecsandri-clădire anexa), instituții publice (Direcția de Asistenţă Comunitară), centre comerciale (eGros), centre de petrecere a timpului liber (Baia Comunală, o sală de sport privată din Bucium), șamd
– Peste 500 de apartamente s-au rebranşat la sistemul centralizat de termoficare
– Proiectul de contorizare individuală cu distribuția pe orizontală, lansat în cursul lunii octombrie 2015, se bucură de un succes neașteptat în rândul iesenilor, care apreciază avantajele sale de necontestat: independența față de vecini, economii de costuri, confort crescut, protecția mediului înconjurător. Suntem convinși că această propunere va reprezenta soluția aleasă de din ce în ce mai mulți ieșeni, fie că sunt deja clienți ai sistemului centralizat de termoficare sau aleg să se rebranşeze
În următorii ani vom continuă să ne ghidăm după aceleași principii: creșterea eficienței în toate aspectele activității noastre, dialogul constructiv cu clienții și proactivitatea, în așa fel încât să furnizăm servicii la un înalt grad de calitate și continuitate și la un preț competitiv”.