„Specialiștii” liberali în marketing politic din echipa lui Marius Bodea ar putea da, în scurt timp, lovitura vieții lor. Un extrem de important om politic francez, candidat la președinție, a rămas profund impresionat de modul în care lui Bodea i-au fost „servite” carțile și, drept consecință, i-ar dori în serviciul său. „Sînt geniali, pe mine nu m-ar fi dus mintea la așa ceva.” a spus , într-o limbă română cu puternic accent franțuzesc, Marine Le Pen, în cadrul unui interviu telefonic acordat în exclusivitate pentru Bârfa de Iași. Candidata la președinția Franței din partea Frontului Național nu mai prididea cu exclamațiile de uimire la adresa tacticilor folosite de Bodea. „În mod sigur, tacticile electorale se vor modifica de acum încolo pe întreg mapamondul. În primul rind, chestia aia teribilă, să fii și candidat, să fii și în comitetul de organizare și tot tu să stabilești și regulile după care se va vota, frizează inteligența absolută. Dar aia că în turul doi să nu mai ia nici un candidat cuvîntul m-a lăsat de-a dreptul fără replică. Iar felul în care s-a „umblat”, în doar cîteva ore, la cîțiva membri din echipa adversă mi-a arătat clar că băieții știu meserie.” a mai spus Le Pen. Concluzia franțuzoaicei a venit, ca un trăsnet, pe finalul discuției telefonice. „Trebuie să iau rapid legătura cu băieții ăștia. Sînt sigură că găsesc ei vreun tertip prin care să candidez singură în turul doi și, cine știe, poate mă bagă și președintă a comisiei de numărare a voturilor. Aștia pe care îi am acum or fi ei școliți la universități din Franța, dar sînt vai mama lor, niște moliciuni. Îi tot trag cu programe, cu apariții în media, cu discursuri. M-am săturat de porcărioare din astea. Îi vreau pe băieții de la Iași. Sigur mă rezolvă.” a încheiat Le Pen.
Salvator pe bani! I-a scos din maşina distrusă după care i-a întrebat de portofele!
A salvat 3 oameni dintr-un accident rutier care a avut loc joi. Incidentul s-a petrecut pe DN17, aproape de orasul Gherla. Zgomotul a alarmat un…