Acum puțin timp, un senator a cerut lămuriri de la Ministerul Finanțelor cu privire la ce bani au ajuns în Moldova sub formă de ajutoare de stat din 2007 încoace. Adică de când am intrat în Uniunea Europeană, iar ajutoarele de stat au devenit strict reglementate. Pe scurt, ajutoarele de stat reprezintă bani nerambursabili pe care bugetul statului îi acordă unor firme considerată strategică, fie ca să le scoată din preajma falimentului, fie pentru a le ajuta în dezvoltare. Se acordă greu, pentru că nu e corect să sprijini o firmă în detrimentul concurenței. Totuși, în aproape un deceniu, statul a ajutat firmele din România cu peste 800 milioane de euro. Din această sumă, doar 65 de milioane de euro au ajuns în Moldova. Concluzia evidentă a fost aceea că este necesar un plan de dezvoltare pentru Moldova, mult rămasă în urmă față de alte regiuni ale țării. Senatorul și-a postat ideile pe Facebook, iar de aici a început circul.

Reproșuri
Omul nostru e în politică de un sfert de secol. De fapt, de când am redevenit o țară democratică. I-au sărit de gât foști colegi de guvernare, de pe vremea țărăniștilor, care i-au adus aminte că și în 1996 vorbea despre un astfel de plan. Între timp, a ajuns și la putere o bună bucată de vreme, dar de planul de salvare a Moldovei nu s-a mai auzit nimic. Până acum, când se apropie campania electorală. Și, dacă tot vorbim despre asta, oare ce ne-ar mai putea promite politicienii noștri pentru a-i crede și a le acorda votul pe 11 decembrie?

Ne sunt datori
Să ne înțelegem. Politicienii ieșeni, indiferent de culoare, ne sunt datori până peste cap. Și liberalii, și social-democrații și oricine mai vreți au fost la putere la un moment dat. Toți au promis mult, dar nu s-au dărâmat făcând. Mai tot timpul ne raportăm la clujeni și ne uităm cu invidie la felul în care aceștia, dincolo de opțiuni politice, știu să-și dea mâna ca să facă ceva pentru orașul și județul lor. Că pe urmă, cel mai deștept profită electoral, e treaba lor. I-ați auzit vreodată pe fostul prim-ministru Emil Boc și actualul vice-prim-ministru, Vasile Dâncu, certându-se ca la ușa cortului, cum reușesc politicienii noștri? Nici noi. Partea proastă e că singura cale de a-i face pe politicienii noștri să pună umărul pentru proiectele Iașului este să le dăm încă o șansă. Vrem, nu vrem, va trebui să-i votăm.

Eterna promisiune
Autostrada este marele proiect pe care l-au promis toți și nu l-a făcut nimeni. Lansat de liberali în 2004, proiectul viza inițial o legătură cu Ungaria prin Oradea, prin nordul țării, trecând prin Iași și continuându-se peste Prut, până la Odesa. Traseul de pe hârtie a fost mutat mai jos, nu prin Suceava, ci prin Târgu Neamț. Firesc, pentru că un traseu nordic ar fi lăsat pe dinafară sudul Moldovei. Nici așa nu s-a pornit, măcar. S-a făcut un studiu de fezabilitate, s-a început și s-a abandonat actualizarea lui, iar lucrurile au rămas ca-n tren. E un proiect esențial pentru Iași, pentru că drumul nostru spre vest se oprește acum la Pașcani. Pentru a ajunge la Budapesta, avem de făcut slalom pe serpentine.

Zona cargo
Autostrada este totuși un proiect pe termen lung. Realist vorbind, chiar dacă s-ar da peste cap, politicienii noștri nu l-ar putea pune în practică într-un singur mandat. Până în 2020, abia dacă putem spera să înceapă lucrările. Termenul de patru ani nu este însă prea scurt pentru un alt proiect, de care au vorbit pentru prima oară social-democrații, prin 2005: zona cargo a aeroportului. Pe scurt, asta ar însemna dotări specifice pentru ca pe aeroport să poată tranzita și marfă, nu doar pasageri. Proiectul există. Se știe și unde ar trebui amenajată această zonă. În prelungirea ultimului terminal al aeroportului, unde pe vremuri funcționa Aviația Utilitară. Costurile nu ar fi foarte mari. Treaba se poate face și cu 10 milioane de euro. Până să avem o autostradă de 4 miliarde de euro, măcar o zonă cargo de 10 milioane de euro tot ar fi bună.

Placă turnantă
Șoseaua de centură este o altă veche promisiune a politicienilor ieșeni. S-a făcut, de bine, de rău, o jumătate a ei. Cum însă actuala șosea de centură leagă drumul european de un drum secundar, cel spre Vaslui, e aproape inutilă. Prelungirea ei, pe Drumul Hoților, până reîntâlnește drumul național, este obligatorie. Până să avem autostradă, șoseaua ne-ar asigura legătura cu Republica Moldova și Ucraina, iar Iașul ar deveni o placă turnantă a comerțului est-vest, chiar și la dimensiuni mai reduse. Ce s-a construit până acum a costat vreo 45 milioane de euro. Cam tot atât ar trebui și pentru a doua parte a șoselei de centură. Cine promite banii ăștia?

Cu spitalul în cârcă
Spitalul Regional de Urgențe este și el un pariu vechi. În 2007, ministrul de atunci al sănătății zicea că lucrările de construcție vor fi gata cel târziu în 2009. Până acum însă, nu s-a stabilit nici măcar amplasamentul său. Abia ce s-a anunțat un nou amplasament posibil, după atâtea pe care a fost plimbat pe hârtie spitalul în ultimii ani. Mingea este deocamdată în terenul Primăriei, dar viitorii noștri deputați și senatori ar putea avea și ei un cuvânt greu de spus când va veni vorba de banii pentru construcție și dotări.

Zero absolut
Parcurile industriale sunt absolut absente în Iași. Primăria a anunțat un proiect, Consiliul Județean, altul. Niciunul nu funcționează până acum. În România sunt peste 50, din care 11 în județul Prahova, vreo 10 în Brașov, alte 9 în Cluj și tot așa. Sunt locuri special amenajate pentru investitorii aflați în căutarea unui teren pentru a-și construi o fabrică. În Prahova sau Cluj, investitorii se calcă pe picioare. Noi ne lăudăm în continuare cu Delphi, Lear și Continental, dar nicio altă investiție importantă nu și-a mai făcut apariția la noi în ultimii ani. Cine se bagă?