Se spune că toamna se numără bobocii. Tot toamna, elevii și studenții se întorc pe băncile școlilor, respectiv ale facultăților. Iașul, pol universitar pe zona Moldovei, se umple toamna de elevi și, mai ales, de studenți veniți din toate județele țării și chiar din alte țări, dacă e să ne raportăm la Universitatea de Medicină și Farmacie. Atât căminele liceelor cât și cele ale universităților se umplu până la refuz. Se fac fel de fel de combinații cu locurile de cazare. Bătaia este aprigă, așa că prețurile sunt pe măsură. Şi proprietarii de apartamente din Iași care își scot locuințele la închiriat îşi freacă mâinile a satisfacţie. Vor lua bani frumoşi din chirii.
Avans şi garanţie
Oferta este limitată, iar studenții care vor să stea în chirie sunt destul de mulți. Așa se face că țepele se înmuțesc de la an la an. Nu există sezon în care polițiștii ieșeni să nu primească sute de plângeri de la studenții păcăliți cu apartamente de închiriat. Dar haideți să vă explicăm cum se derulează această afacere păguboasă pentru chiriași. Un proprietar dă anunț la ziar că închiriază un apartament cu una sau două camere, cu toate utilitățile, aranjat de lux, situat într-o zonă bună a orașului. Prețul la care este scos apartamentul la închiriat este sub prețul pieței, menit să atragă mai ceva ca un magnet. Telefonul sună de la prima oră a dimineței, iar proprietarul fixează câteva întâlniri cu trei-patru clienți pe parcursul unei zile. La fiecare client în parte îi prezintă apartamentul, le solicită bani pe o lună în avans plus o lună garanție. În total, măcar vreo 300 – 400 de euro. Pentru a oferi siguranță clientului, proprietarul încheie chiar și un contract de mână. Apoi îi explică respectuos că apartamentul este liber abia peste două săptămâni și atunci va primi cheile locuinței.
Cu tupeu
Puțini sunt conştienți că după ce au plătit câteva sute de euro în avans în baza unui contract făcut de mână și fără martori riscă să fie victime sigure. Când se împlinește data mutării, sună la proprietar pentru a intra în posesia cheilor. Începând de aici, proprietarul invocă fel de fel de motive pentru a scăpa de chiriaș. Mulți clienți, care poate vin pentru prima dată în Iași, uită unde era situat blocul în care și-au închiriat apartamentul. Alții sunt amenințați sau chiar agresați de proprietarul țepar. Și şmecheri nu sunt puțini. Studenții care vin în Iași ar face bine să nu ofere nicio sumă de bani până nu primesc cheile apartamentului și nu încheie un contract de închiriere în prezența unui martor. Cel mai important este să ceară și o copie după buletinul persoanei de la care a închiriat apartamentul. Altfel riscă să piardă banii şi să se trezească şi-n stradă.