De vrei distracţie de Sfânta Parascheva e musai să ai răbdare şi tututn. Prima condiţie este să poţi răzbate prin noianul de lume care habar n-are ce face, dar vrea să trăiască. Nu ştie ce vrea, dar aşteaptă clipa bucuriei. A doua este să ai bani ca să cumperi tutun, că nimic nu-i gratis dacă vrei să petreci la hramul Iaşului…

Nebunia asta nu a fost mereu. În urmă cu vreo douăzeci şi ceva de ani, sărbătoarea Sfintei Parascheva era una obişnuită. Oamenii mergeau la biserică, mai mulţi decât de obicei, stăteau smeriţi la rând, rosteau rugăciuni în gând, îşi vărsau oful şi cine ştie ce mai făceau. Cu vorba şi cu gândul, fiindcă la faptă nu aveau liber. Le era bine: cei cu inima curată şi gândul cel bun primeau îndrumare. Restul – penintenţă, dar nu neapărat de la Cel de Sus, ci de la propria persoană, după şuturile date celor din jur ori primite.

Unul dintre foştii primari ai Iaşului s-a gândit să înscrie urbea celor șapte coline pe harta nescrisă a iarmaroacelor şi a început să facă şi oleacă de gheşeft cu harul Sfintei Parascheva, gândindu-se, poate, că dacă o fi ocrotitoarea sufletelor, se bagă şi la comerţ ori alte acareturi…

Bâlciul cu de toate

Ideea a prins repede şi, în scurt timp, sărbătoarea s-a schimbat de tot: mirosul de busuioc a fost înlocuit cu cel de sarmale oferite pelerinilor, iar fumul de tămâie a fost sufocat de cel al mititeilor. Cârnaţi ori alte ale afumături moldoveneşti, să fie de hram la ramazan!

Lumea a venit din toată ţara, că unde nu sunt necazuri?! Pe lângă ofurile sufleteşti au fost smulse şi cele trupeşti, iar în scurt timp au ieşit la iveală şi cele păgâne, legate de căpătuială: lumea voia chef, gâtlejurile ardeau după spovedanii, aşa că onor dregătorii locali au pus de chef. An de an, sărbătoarea a crescut în bugetul adunat de pe urma comercianţilor şi a scăzut în imaginea celor care încă mai cred în cele duhovniceşti. Sfânta Parascheva şi-a onorat promisiunea şi i-a ocrotit pe moldoveni de cele rele, aducându-le mălăieş în buzunare, şi i-a ajutat la cele bune, iertându-i că au dat mătania pe chef.

Dar moldoveanul e hapsân la praznic, aşa că i-au mai trebuit multe pentru a-şi ostoi orgoliul nemăsurat. Încet, încet, a lipit dorinţei de mântuire şi dragul de mărire, aşa că a început să facă şi afaceri, dar şi risipă de imagine.

Oglinda cu chipuri strâmbe

An de an, Sărbătorile Iaşului au adus în oraş oamenii de care, poate, nu aveam nevoie. Pe la biserici s-au perindat cei ce voiau să fie văzuţi şi aleşi, oamenii pe care lumea nu-i cunoaşte, dar îi plăteşte prin vot electoral, şi tot felul de vedete. Balul de Cristal, o concepţie eronată a oamenilor Cetăţii, a strâns în jur numai nume de mucava. Au primit medalii personaje care ştiu doar a grăi mincinos, iar serile de gală au fost asistate de dive care au uitat unde şi-au suflat nasul pentru prima dată.

Asta în timp ce oameni cu bun simţ continuă să ţeasă poveşti frumoase, să-şi ducă traiul decent şi să-şi plătească impozitele din care acoperim onorarii la tot felul de zâne şi paparude. Cu ce-o fi mai prejos un copil premiant decât vreun gurist avansat pe la „Vocea României”? Sau de ce e mai preţioasă vreo divă siliconată decât un profesor medaliat pentru olimpicii pe care i-a ajutat să aducă aurul în ţară?! Acestea sunt amănunte care nu fac rating… Mai bine cheltuim mii de euro pe bolboroselile „Zânei” de-a uitat unde a bătut pingica şi aducem la Iaşi toţi fanfaronii care nici măcar nu ştiu unde este Moldova. Restul, pleavă! Fraierilor, voi chiar n-aţi priceput că Sărbătorile Iaşului sunt o afacere? Cu profit mare în anii obişnuiţi, cu valoare adăugată când suntem aşteptaţi la vot!

Acestea fiind zise, hai să ne închinăm raclei Sfintei Paracheva, să ne rugăm să primim mintea cea de pe urmă, iar apoi, dacă n-om pricepe nimic, chiar c-om fugi în lume!

Maricica Iassiensis