Puţină lume ştie că vinul de Cotnari are calităţile energizantului Red Bull. Cu cât ai mai mult de-a face cu el, cu atât simţi că-ţi dă aaaaripi! De lucrul ăsta s-au convins şi în acest an distribuitorii licorii bahice, aceştia primind drept premiu de la preşedintele Companiei Cotnari SA, Constantin Deleanu, câte o excursie în Miami şi Bahamas, asta după ce, în anii trecuţi, au fost încântaţi cu sejururi în China, Thailanda, Hawaii, Maldive şi alte destinaţii exotice. După o scurtă investigaţie în pivniţă, am pus mâna pe însemnările de călătorie ale bossului vinului de Cotnari.

– Lung drumul cu avionul până-n Miami, frate! Noroc că mi-am pus nişte dopuri de Frâncuşă în urechi şi am putut trage un pui de somn, că altfel căpiam în fotoliul ăla parfumat şi moale ca un buchet de Grasă. Nasoală însă decolarea din Iaşi, când am fost atât de izbit de spătarul scaunului de parcă cineva mi-ar fi băgat un tirbuşon în maţe. Însă şi mai naşpa a fost când am schimbat avionul la Viena. Nu ştiu cum naiba or fi ambalat ăia sticlele pe care le duceam cadou la prietenii noştri din Miami, că s-au spart vreo două în cală de s-a scurs bunătate de Grasă pe pistă. Şi să vezi panaramă, că avionul nu mai putea decola, pentru că i se încleiaseră roţile de asfalt, atât de dulce şi lipicioasă era licoarea noastră. Noroc că a venit un echipaj de intervenţie şi a stropit cauciucurile cu nişte sifoane uriaşe de am putut să ne urnim din loc. Aşa că săracu’ Moroşanu a putut să se urce şi el la loc în avion, după ce suflase în reactor vreo două ore degeaba. La Miami am întâlnit o comunitate românească foarte însetată să afle noutăţi din ţară. Le-am expus principalele ştiri ale anului 2014, începând cu o Busuioacă falnică şi încheind cu timida Fetească Albă, foarte gustate de public. În momentul în care toată lumea a început să facă selfie cu mine şi cu un Sauvignon Blanc din ’98, m-am scuzat frumos şi mi-am urcat echipa în avionul de Bahamas. Pe plajele de-acolo, numai băştinaşi cu părul cârlionţat până la umeri, de zici că le ieşeau din cap ciorchini de Muscat în plină maturare. Un coleg mai umblat mi-a zis că aşa e şi în Jamaica, o insulă aflată la o aruncătură de arac. Aşa că am tras o fugă şi pe-acolo, unde ne-am făcut praştie, de nu ne mai cunoşteam om cu rom. Eu zic că n-a fost rău în tabăra asta exotică, unde am văzut locuri minunate, cu multă gheaţă. Data viitoare îi duc pe băieţi printr-un deşert african, fără pic de apă. Poate că aşa vor vedea şi ei ce înseamnă cu adevărat să bei sec!