Printre religiile lumii, există și așa-numitele religii mesianice, în care credincioșii așteaptă să vină un fiu de zeu, un profet sau un viteaz care să-i salveze. Evreii îl așteaptă pe Mesia. Creștinii îl au pe Hristos, musulmanii, pe imamul Mahdi, budiștii, pe Maitreya, hindușii – pe Kalki, zoroastriștii – pe Saoshyant și tot așa. În general, acești mesia nu se laudă singuri că sunt cei ce sunt. Isus i-a întrebat pe ucenici: „Voi cine credeți că sunt eu?”, iar asta după ce a făcut din apă vin, a vindecat, a propovăduit și a învățat. Nu s-a apucat să spună oamenilor: „Bre, să știți că eu sunt cel pe care îl așteptați, iar dacă nu vă închinați în fața mea, iadul vă așteaptă!”. Cu oamenii politici e oleacă altfel. Fiecare încearcă să promită mai mult decât adversarul, până ajunge să promită marea cu sarea și luna de pe cer. Fiecare încearcă să-și asume orice s-a făcut bine, iar pentru jumătatea goală a paharului e responsabil contracandidatul, firește. Dacă e să te iei după dânșii, nu mai e nevoie să se întoarcă Hristos. Deja trăim în paradis.

Bilanț propriu
Un astfel de mesia, pe care însă în nemernicia noastră nu am fost în stare să-l recunoaștem până nu s-a arătat el însuși, este senatorul Varujan Vosganian. Dacă tot se apropie campania electorală, a început și el să-și facă procesul de conștiință. I-a ieșit cu plus. Întâi, și-a adus aminte că în 2008, colegii noștri de breaslă de la Evenimentul Zilei îl acuzau că ar fi favorizat Iașul, ca ministru al finanțelor. Textul fusese probabil scris de careva de prin București, că ieșenii au întrebat nedumeriți „Ce-ați făcut pentru județul Iași, dom’le? Cum ne-ați favorizat, de n-am simțit nimic?”. Ei, dar ca să ne arate că greșim, senatorul nostru a început să enumere tot ce ar fi făcut.

Lauda de sine
Întâi, s-a lăudat că grație lui s-a terminat o grădiniță în Mogoșești-Siret, s-a tras curent la blocurile din Lețcani, s-a făcut o grădiniță în cartierul de blocuri din Tomești și s-au terminat primăria din Pașcani sau casa de cultură din Târgu Frumos. Am zice că e cam puțin pentru 25 de ani de politică și două mandate de senator în mediul rural. Am mai zice și că grădinița de la Tomești s-a terminat la vreo 7 ani de la deschiderea șantierului și numai după ce primarul de-acolo a strâns cureaua bugetului local de i-au ieșit ochii ca la melc, dar ni-e că s-o supăra domnul senator pe noi. De Pașcani nu zicem nimic, că probabil i-a zis deja Rățoi destule că se laudă pe tarlaua altuia.

Fantasmă
Ne-a mai adus aminte senatorul și că a înființat Centrul Regional al Asigurărilor pe Regiunea Nord-Est, la Iași. Ăsta a funcționat din 2005 până în 2013. L-o fi înființat, dar ați auzit vreodată de activitatea acestuia? Nici noi. Ați avut impresia că supraveghează cineva piața asigurărilor, spre binele dumneavoastră?

Neconcordanțe
Cele mai distractive sunt „realizările” pe care senatorul și le revendică, uitând că fix aceleași realizări au fost revendicate sau chiar adjudecate de alții. Senatorul spune, de exemplu, că a obținut în 1997 aprobarea pentru construirea actualului Institut Regional de Oncologie. „Lucrările au început puțin după aceea, dar au fost întrerupte în 2004 (eu nu mai eram senator)”, zice Vosganian. Hai să lămurim puțin. În 1997, erau țărăniștii la putere, iar Vosganian era simplu membru al comisiei de buget-finanțe din Senat. Nu președinte al comisiei, nu ministru sau măcar secretar de stat. Lucrările au început, într-adevăr, dar au fost întrerupte aproape imediat. Nu în 2004. Prin 2001-2002, când puterea se schimbase, a trecut prin Iași prim-ministrul Adrian Năstase, șeful ANL de atunci și vreo câțiva miniștri. Ăla a fost semnalul de reîncepere a lucrărilor. Într-adevăr, au fost întrerupte la sfârșitul lui 2004. Dar ghici, oare cine ajunsese la putere? Nu cumva taman liberalii senatorului nostru? Dom’le, dar chiar nu e frumos să te lauzi cu munca altuia.

Dublu revendicate
Senatorul își revendică și alocarea de fonduri pentru restaurarea Bibliotecii Centrale Universitare, a Muzeului Unirii, a Palatului Copiilor, a Teatrului Național, pentru Colegiul Negruzzi și câte altele. Fix aceleași obiective și le-a revendicat, atunci când a fost de tăiat panglica, și președintele suspendat al Consiliului Județean, fost ministru al Educației, Cristian Adomniței. Până la urmă, cine a dat banii? Ministrul finanțelor sau cel al educației? Adunăm și împărțim la doi? Sau vă întâlniți la o cafea și vă hotărâți cine, ce a sprijinit, promovat, finanțat, îmbunătățit ș.a.m.d.?

Totuși, ce-ați făcut?
Culmea amuzamentului se atinge atunci când senatorul bifează la realizări și banii dați universităților ieșene, ca ministru. Orice universitate are dreptul, prin lege, la niște bani de la buget, în funcție de numărul de studenți pe care îi are. Se trimit niște documente la București, la Ministerul Educației. De acolo, hârtia pleacă la Ministerul Finanțelor, care împarte banii. Ministrul Finanțelor semnează ce i se pune în față de către colegul de la Educație, în baza unor drepturi ale universităților. Simplul fapt că dai ultima semnătură pe o hârtie nu înseamnă că te-ai dat peste cap pentru banii ăia. Ei erau dați oricum, indiferent cum îl cheamă pe efemerul ministru. Chiar, oare ce-o fi făcut totuși senatorul nostru pentru Iași? Ne amintim de biserica Armenească și de Sf. Sava, pentru care știm bine că s-a agitat. Dar parcă n-am văzut autostrada începută, cât a fost ministru al Finanțelor sau/și Economiei. Și nici Spitalul Regional de Urgențe nu s-a construit, că tot vorbea de spital. Și nici șoseaua de centură…