Ţiganul, tot ţigan! De bine ce l-au făcut ai lui deputat pe lista minorităţilor, ce crezi că-i coace mintea? Hai să scoatem în afara legii vrăjitoria! Fiindcă, vezi Doamne, reputaţia minorităţii rrome ar fi suferit leziuni majore tocmai din cauza ţigăncilor care dau în bobi, şi nu a infractorilor care ciordesc, cerşesc, violează sau tâlhăresc oameni pentru a le goli portofelele. Şi când spun infractori, nu mă refer exclusiv la ţigani, ci la toţi acei cetăţeni, cu buletin de România, care se ţin de prostii prin lume. A fost destul să arunce deputatul Nicolae Păun piatra, că au sărit toţi de cur în sur să dezbată pe toate părţile problema. Trebuie să recunoaştem, e subiect de mare caterincă legea asta a vrăjelii. Cel puţin televiziunile naţionale au pus botul în grup de parcă ar fi găsit Graalul audienţei de după 22 noaptea!

 ***

Nu am susţinut şi nu voi susţine vreodată proliferarea acestor practici, de pe urma cărora unii escroci (sau unele escroace) mulg sume uriaşe de bani de pe la diferiţi fraieri (vezi Zăvoranca – a dat la ghicitoare, cică, peste 400.000 euro!). Pe de altă parte, hai să facem o apreciere corectă a problemei. Circa 80% din populaţia României e declarată creştin ortodoxă. Poate greşesc procentajul, dar asta prezintă mai puţină importanţă, fiindcă, pe lângă Biserica Ortodoxă, mai fiinţează şi altele, cum ar fi Biserica Catolică, cultul mozaic, musulmanii şi tot felul de pocăiţi. Ateii reprezintă o proporţie, am spune, neglijabilă, în raport cu restul celorlalţi, care cred în ceva. Lor li se rupe, în egală măsură, şi de biserică şi de vrăjitoare. Pentru aceştia atât popii cât şi vrăjitoarele sunt nişte escroci.

***

Dar, să revenim la deducţia noastră: crezi în Dumnezeu, asta înseamnă că automat crezi şi în dracu, fiindcă ambele noţiuni delimitează credinţa în binele şi răul supranatural, în mistic. Să mergem mai departe. Dacă crezi în Dumnezeu şi mergi la Biserică pentru a te ruga şi urmezi un rit, în ideea că asta ajută, la fel de bine poţi crede în altceva şi în loc să te rogi spui incantaţii, ca să te-ajute partea „cealaltă”. Şi-ntr-un caz, şi-n altul, aprinzi lumânări, urmezi un ritual. Şi-atunci, dacă în Constituţie se garantează libertatea de conştiinţă, cum poţi să vii tu, deputatul Sulea, să interzici practicarea vrăjitoriei? Înseamnă că, pe aceeaşi logică, ar trebui să scoţi în afara legii şi practicarea oricărei formă de religie! Bine, ar putea spune cineva că una e religia şi alta e vrăjitoria! Ei bine, piatra de temelie a ambelor practici e credinţa în minuni. Şi biserica şi vrăjitoarele iau bani de la oameni care aşteaptă în schimb o răsplată aici sau în „lumea cealaltă”, care nu se poate factura şi dealtfel nici nu se va factura vreodată. Apropo, scutirea de taxe a activităţilor religioase, dacă e să fim corecţi până la capăt, ar trebui să fie chiar dublată de o legalizare a vrăjitoriei, care activitate, la rândul ei, să fie scutită de taxe precum cea religioasă. Ba, mai mult, dacă e să ne continuăm logica, odată legalizată vrăjitoria, ar trebui ca statul să cotizeze la ea precum a cotizat şi la diferite biserici.

***

Părerea mea e că dezbaterea pe marginea acestei legi va pica, fără îndoială, în derizoriu şi va fi omisă, cu bună ştiinţă, adevărata problemă: am ajuns să avem mai multe biserici decât spitale şi şcoli, dar noi ne luăm de ţiganii care scot bani de la tot felul de papagali care vin, nerugaţi de nimeni, să cumpere iluzii! În ce mă priveşte, ştiu că Dumnezeu există şi nu plec automat de la premisa că toţi popii de care dau când merg să mă rog sunt nişte escroci şi nici nu mă consider un fraier că fac asta. E dreptul meu să cred în ce vreau şi cum vreau, atât timp cât nu deranjez pe cei din jur! La fel, nu am voie să cred că toate vrăjitoarele căutate precum popii, pentru prestarea de servicii similare (să-i zicem calea alternativă la biserică) sunt obligatoriu escroace.  Deci, există credinţă, există şi vrăjitorie, există popi, există şi vrăjitoare. Credem în minuni săvârşite de oameni sfinţi, atunci trebuie să credem şi în minuni comise de oameni vânduţi Satanei. Asta e lumea în care trăim…

***

Apropo, de cele două capete ale credinţei, cine ştie, poate o să vă povestesc nişte întâmplări reale cu minuni şi vrăjitorii (nu vrăjeli de doi lei!) trăite, pe viu, de un amic de-al meu, care acum nu se mai află în ţară. Garantat, o să vi se facă părul măciucă în cap! Nu aveţi idee câtă lume umblă cu prostii pe la vrăjitoare, în special femeile… Dar mai vedem…