Sensibilă întotdeauna la mofturile şi paralele clienţilor, conducerea clubului Skin… pardon!, conducerea “skin music lounge”, mo… a decis să introducă reguli drastice de igienă! Motivul? Cică se mai rotea, pe la trei dimineaţa, câte o burtă cu tricou mulat printre mese, mimând a dans, de transmitea vapori de transpiraţie până hăt-departe, la obrazele subţiri. Drept urmare, în noul regulament de funcţionare interioară, înmânat gealaţilor de la “skin music lounge, mo’, regulament care ne-a parvenit şi nouă la redacţie, să-l facem public şi să ştie lumea, scrie negru pe alb:
- Îl miroşi, miroase, dă-l afară!
- E deja înăuntru, îl miroşi, miroase, îl trimiţi să se spele. Nu vrea, dă-l afară!
- A intrat la baie, a făcut pişu, căcuţa sau a tras pe nas. Îl miroşi, miroase, îl pui să se spele. Nu vrea, dă-l afară!
Iar lumea, cică, s-a conformat într-un asemenea hal, încât, după ce face pişu, căcuţa sau trage pe nas, nu se mai spală doar pe mâini, ci şi pe picioare. Asta da igienă, mo!