* la fix 12 ani de la inaugurare, umblă zvonul că patronul hotelului din Târgu Cucu e îndatorat până-n gât şi vrea să închidă măgăoaia
Dacă Bin Laden ar mai fi în viaţă, probabil că şi-acum s-a mai fi întrebat cum de americanii au uitat un triplet de bloc strălucitor taman în România, ca să-i dea lui misiunea peste cap. Din respect pentru victimele de la New York, însă, patronul de la World Trade Center Iaşi a decis în cele din urmă să dărâme singurul turn care tronează în Târgu Cucu cam tot de vreo 12 ani, adică de când acoliţii lui Osama au pornit Jihadul împotriva Americii. Cam aşa umblă vorba prin târg despre patronul Gheorghe Ionescu, proprietarul Hotelului Europa şi care a fost stăpân, până nu demult, unii zic că nu chiar cu acte în regulă, peste sigla turnurilor gemene atrăgătoare de necaz şi bombardele.
La aşa o veste, pe unii dintre bârfitorii mai bătrâni încep a-i apuca nostalgiile. Ce paranghelii se mai făceau prin măgăoaia cu pricina! Dar ce coktailuri împingea liberalul Reluţu în vremurile lui bune, când era pe val cu Tăriceanu şi cu prezidenţiablul „dragă Stolo”! E drept, acesta din urmă nu are amintiri prea plăcute, având în vedere că, într-o campanie electorală, prin 2004 dacă ne aducem noi aminte, a spart un geam cu capul, de unde i se trage şi porecla de Frankestein al politicii româneşti. Dar ce conferinţe se mai ţineau prin sălile luminate cu mii se spoturi, de ziceai că stelele de pe Calea Lactee se învârteau deasupra ta, nu alta!
Economiile nu l-au salvat
Dar vremurile bune au trecut, iar prin măgăoaia cu pricina a început să cam bată vântul. Nu plecăm urechea la bârfele de pe bloguri şi nici la comentariile răutăcioase de pe site-urile de specialitate, prin care clienţii cică trebuiau să vină cu hârtia igienică de-acasă, ca să nu aibă surprize la cazare. Ştim însă din surse sigure că, după desfrâul campaniilor electorale, cei care se aventurau noaptea prin Europa trebuiau să se descurce cam pe bâjbâite, că nea Ionescu mai trăgea la propriu heblul de la instalaţia de curent, să mai facă economie la buleftrică. Nici aşa n-a reuşit să scoată hotelul pe plus.
Potrivit presei serioase de pe malul Bahluiului, unitatea hotelieră patronată de Ionescu a acumulat datorii de vreo 5 milioane de epuroi, suficiente cât să alimenteze zvonurile privind închiderea cu totul a investiţiei pitrocite cu cântec pe vremea lui conu’ Simirad, primarul. Başca, ăştia răi din Primărie cică vor să-i mărească acum lui Ionescu şi redevenţa anuală pentru pământul de sub stabiliment. La toate astea, jupân Ionescu ne spune că nu au niciun dram de adevăr şi că, de fapt, nu s-ar pregăti închiderea, ci „rebranduirea” stabilimentului. Cât despre milioanele pe care le-ar avea drept datorii, cică nu-s pierderi, ci investiţii.
Să dea Domnu’ să fie aşa cum spui matale, nea Ionescule, şi să ne chemi şi pe noi la un şpriţ de toamnă atunci când s-o usca varul de pe măgăoaie. Că altfel, o să ne întâlnim peste câţiva ani şi iar să zici că n-ai avut noroc în viaţă…
Hotel Cişmigiu
Petre
Nu va faceti griji pt Gheorghe Ionescu mai are in judetul Constanta Mamaia 2 Hotelui de 2 si respectiv 3 stele : Hotel Lotus si Hotel Select .
In urma cu un an de zile a renovat Hotelul Select unde din pacate am participat si eu cu echipa mea : de 25 de muncitori : am lucrat pt Ionescu Gheorghe timp de 3 luni de zile prima luna nu am avut probleme privind plata ,dar a doua luna au inceput problemele Ionescu Gheorghe a inceput jocul sau care il avea planificat de la bun inceput ..a inceput sa intarzie cu bani pe motivul k nu e gata ce sa inceput ca aia nu e buna chesti care nu era nimic adevarat ..nu va povestesc totu doar ce conteaza .
Mie impreuna cu alte echipe venite din tara si din judetul constanta NU am primit nici un ban pe ultima luna de munca paguba la mine find de 20 de mii de euro ,vreau sa va ganditi voi iesenilor ce au mancat familile muncitorilor si ce sa intamplat cu noi sefii ??eu personal a trebuit sa imi dau tot bani argonisiti din alte lucrari pt plata salarilor si sa imi vand un teren care cu greu la-m cumparat ..asa ca va rog nu il plangeti pe Ionescu Gheorghe ca e un bandit si un om de doi bani un comunist imputit !!! o zi buna PS au fost si echipe din Iasi .