Toamna lui 2013 se anunţă a fi una foarte fierbinte. Societatea civilă a dat în clocot. Oamenii ies în stradă, se răscoală, cer schimbarea lucrurile de orice fel. Nu mai contează pentru ce se luptă, sânge să curgă. Şi bere să fie la proteste, că pe uscat nu iese urletul de bariton în Piaţa Unirii. Aşa-i, bre? Aşa-i!

Din primăvară până-n toamnă, Iaşul nu mai conteneşte de zaveră. Scandalul a început cu primul tei decapitat pe bulevardul Ştefan cel Mare. Lui i s-au alăturat alţi martori ai săruturilor furate şi ai hoţilor de buzunare. În locul lor au rămas nişte cioate care au fost înlocuite cu salcâmi japonezi. Planul a fost inclus în strategia peisagistică a Iaşului, pe care, de ceva vreme, o tot contestă nişte turbulenţi.

Vuvuzela înfundată

Nici noi n-am fost de acord cu retezarea copacilor parfumaţi, dar pe mortul de la groapă nu-l mai aduce nimeni… Pilda asta n-a fost deloc pricepută de un grup de juni înfocaţi, care nu-şi cunosc exact numărul de la apartament, darămite să ştie pe ce lume trăiesc. După ce au făcut aprindere la plămâni strigând împotriva tăierii teilor, acum îşi declară periodic, cu sprijin de pe la partidele obscure, dragostea pentru copacii Iaşului. Ei au şi un plan de proteste, pe care îl respectă cu rigurozitate, însă revoluţia lor este ca un strănut în cana cu ceai: nu face decât să le arunce în faţă picăturile de amar. Ori de mucus, depinde pe care traiectorie se află…

Oamenii ăştia sunt luptătorii care nu câştigă niciodată nu pentru că nu vor, ci pentru că îşi pierd puterile pe măsură ce se încordează în lupta cu adversarul. Demersul lor este minunat, dar lipsit de orice finalitate, fiindcă nu au suficientă forţă. N-ai cu ce – și cu cine… -, bre! Asta este şi obişnuieşte-te cu gândul.

Temerarii sunt aceiaşi: ei sunt activişti de mediu de profesie şi-i vezi peste tot. Unde se aruncă un PET, hop şi ei! S-a tuns un bochete uscat, hai cu vuvuzela! N-a măturat administratorul puturos, vine activistul comunitar.

E bine ce fac ei, că păstrează spiritul civic călduţ, dar educaţie nu vor face niciodată, fiindcă n-au vână!

Montana! Roşia Montana!

Altă cauză, alt protest eşuat. Demersul de apărare a bogăţiilor aurifere ale gliei este unul ratat la Iaşi. Duminică de duminică, Piaţa Unirii este teatrul unui război pierdut. Câteva sute de oameni flutură steaguri, zbiară cât pot de tare, îşi trag coate, sperie babele ieşite la plimbare, apoi înfundă puburile din zonă. Hai, că le-am făcut-o şi de data asta! Printre ei se regăsesc şi susţinători ai teilor, dar şi mulţi gură-casă.

Protestul este unul cu final aşteptat, adică nul. Singurul public atent la ceea ce fac este format din jandarmi şi poliţişti, care au prilej de a mai arde vreo amendă pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. În rest, o mare pierdere de vreme.

De fapt, era de aşteptat ca în Moldova să nu fie cine ştie ce răscoală. Când aţi văzut voi mare scandal în afară de bătăliile pe ajutoarele sociale? La final, avem un sfat pentru activişti: ori vă mutaţi, ori vă închiriaţi un cor de bocitoare, că protestele, aşa cum le-aţi gândit, cu vuvuzele înfundate, n-or să vă iasă niciodată! N-aveţi cu ce, bre! și nici cu cine…

Tudorache Vladimirovici