Ziarişti în vizită la Palas, filaţi de agenţi vigilenţi

Forţe impresionate de securitate au fost mobilizate de “regele mall-urilor” din România cu ocazia unei vizite a presarilor pe şantierul din buricul târgului, Palas. Zeci de ziarişti au fost flancaţi în permanenţă de cel puţin 10 agenţi de securitate, gata oricând să intervină dacă vreunui pixar i s-ar fi aprins călcâiele după o dală şi ar fi subtilizat-o în sacoşă.

Pe lângă agenţii în uniformă, au mai putut fi observaţi şi câţiva în civil, daţi de gol de staţiile de comunicare rudimentare de prin buzunare, ei fiind, probabil, însărcinaţi cu interzicerea accesului ziariştilor în zonele cu pakistanezi, srilankezi, chinezi şi ce naţii or mai fi pe acolo. Totuşi, presarii au fost miraţi când au văzut şi câte un Dorel prin preajmă. Unul dintre ei, mai pensionar de felul lui, trăgea cu greu de’o roabă pesemne cu intenţia conspirativă de a mima lucrul.

Cei mai simpatici erau însă srilankezii care opreau lucrul instant la trecerea ziaristelor prin apropierea lor sau a distinselor domnişoare cu care s-a înconjurat Iulian Dascălu, patronul Iulius Group.

260 milioane euro susţine Dascălu că investeşte în ansamblul Palas.

Toţi banii mei“, spune el zâmbind. Complexul trebuia să fie gata de două ori până acum, termenele iniţiale fiind septembrie 2011, apoi noiembrie 2011. S-a ajuns la martie 2012, lucrările fiind gata, în prezent, în proporţie de 80%.

Palatul Culturii nu va mai avea spate, va avea două intrări, iar cea mai frumoasă va fi cea dinspre Palas“, afirmă Dascălu cu mândrie. Parcul care se desfăşoară în spatele Palatului Culturii (sâc!) nu impresionează, lumea bârfind pe la colţuri că prea puţini copaci au fost plantaţi, iar gazonul aminteşte, în anumite zone, de meciul României cu Franţa. Ce-i drept, inclusiv Dascălu spune că parcul este gata doar în proporţie de 95%. Nici clădirile nu amintesc de un veritabil centru de afaceri, aşa cum ai vedea prin Occident, iar la capitolul cromatică… mai bine ne abţinem în comentarii.

Din cele 70 de apartamente, 40 sunt date deja“, dezvăluie Dascălu unde vor locui consilierii locali, asta pentru a fi răutăcioşi.

Celelalte 30 sunt, probabil, păstrate pentru situaţii de avarie, având în vedere problemele legale pe care încă le are proiectul, respectiv decizii definitive date de judecători prin care se anulează hotărârile date de Consiliul Local de acordare a 12 hectare de teren către investitor din patrimoniul municipiului.

Iar Tribunalul e aproape şi, totuşi, foarte departe de betoanele care acoperă vatra istorică a fostului mare şi mândru oraş Iaşi.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *